Sport

Reunire la Sepsi, cu Attila Hadnagy la comandă / Laszlo Dioszegi – focusat pe brutărie, chiar dacă „am terminat Facultatea de Matematică – Fizică”

Reunire la Sepsi.

Echipa de fotbal Sepsi Sf. Gheorghe are programată reunirea lotului miercuri, 14 iunie. După 4 zile de pregătire „loco”, covăsnenii vor pleca în 18 iunie într-un stagiu de pregătire în Austria, la Bad Tatzmannsdorf. Elevii antrenorului Liviu Ciobotariu vor susține acolo trei meciuri amicale, cu Ferencvaros Budapesta (21 iunie), ȚSKA Sofia (29 iunie), al treilea adversar fiind, încă, nedesemnat.

Reunire la Sepsi. Laszlo Dioszegi (foto), președintele lui Sepsi OSK, a precizat, încă o dată, că obiectivul pentru noul sezon este accederea în play-off-ul Superligii: „În plus, am vrea să câștigăm din nou Cupa României, competiție în care cred că va mult mai greu decât în anii precedenți”.

„Toată viața mea voi fi brutar”

Altfel, pentru ProSport, Laszlo Dioszegi a declarat că în următoarea perioadă va lăsa fotbalul în plan secund (managerul general Attila Hadnagy va fi numărul 1 în club), urmând să se ocupe mai mult de fabrica sa de pâine: Am cam neglijat-o în ultimul timp, iar eu vreau să fim o forță și în acest domeniu. Știu că suntem apreciați cu produsele noastre, dar eu vreau să fim cei mai buni”.

Dioszegi a mărturisit, conform sursei citate, că brutăria este marea sa pasiune, afacerea începând-o „în familie” în 1996: „Chiar dacă am terminat Facultatea de Matematică – Fizică, tot în brutărie m-am regăsit. Noaptea făceam pâine, dimineață eram șofer, mă duceam să livrez pâinea făcută și după amiază mă ocupăm de actele contabile ale firmei. A fost o perioada frumoasă, m-am ocupat de tot, până am reușit să mai aduc oameni. Din 1997, eu am început să lucrez în brutărie. Și m-a prins microbul, știu cum se face o pâine adevărată. În 2008, am încercat tot felul de rețete. Mergeam în satele vecine și întrebam femeile bătrâne cum fac ele pâine, cum au învățat-o de la bunici. Mi-a prins bine, m-am inspirat și de acolo. În decembrie 2008 mi-a ieșit o rețetă foarte bună legată de pâinea cu cartofi. Am început să nu mai pun drojdie. Făina trebuie să fie la fel, temperatura la fel, cuptorul la fel. Sunt mici secrete care ajută să se facă o pâine foarte bună”.

Articole asemănătoare

În continuare, Laszlo Dioszegi a susținut:Toată viață mea voi fi brutar. Ar fi bine ca mulți oameni să nu uite de unde au plecat. Pentru mine nu e o rușine ca să muncești cu ambele mâini, chiar și în brutărie. Chiar dacă îmi strigă lumea pe stadion ceva legat de brutărie nu mă deranjează absolut deloc”, a încheiat Laszlo Dioszegi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
9 luni în urmă

[…] Laszlo Dioszegi, șeful grupării Sepsi Sf. Gheorghe, a fost iritat de ofera primită de la Neftchi Baku, echipa azeră antrenată de Adrian Mutu, pentru transferul fundașului central maghiar Mark Tamas. […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare