Sport

PROGRAMUL Simonei Halep în acest final de an… Care este STAREA EI DE SĂNĂTATE?!…

 

UPDATE. Simona Halep și-a anunțat prezența și la turneul Kremlin Cup, care se va desfășura la Moscova în perioada 14-20 octombrie.

………………………………………………………………………………………………………………

Simona Halep a plecat în China, acolo unde va disputa ultimele sale trei turnee din 2018.

Din 23 septembrie, jucătoarea noastră de tenis, ajunsă pe locul 6 WTA, va participa la turneul de la Wuhan, unde va avea „bye” în primul tur. Apoi, urmează competiția Premier Mandatory de la Beijing, după care e programat Turneul Campionilor, care se va disputa la Shenzen.

Simona Halep nu e, deocamdată, calificată la Turneul Campioanelor, însă mai mult decât probabil va juca acolo.

„E diferit. Mâncarea e diferită, aerul un pic diferit, cultura diferită. Încerc să mă adaptez cât se poate de bine şi să joc cât se poate de bine, însă nu e uşor. Fizic, 100% nu am nici un fel de problemă. Am avut nişte probleme la gleznă, căpătate la US Open, de fapt, la tendonul lui Achile, împreună cu glezna. Acum mă simt bine, am făcut recuperare, tratament”, a relatat Simona Halep înaintea plecării în Asia.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare