Sport

Portarul CORONEI BRAȘOV, cu steagul Ținutului Secuiesc și cu cel al Ungariei pe echipament!

  • toe.png

Apar noi informații din „interiorul” echipei naționale de hochei pe gheață a României prezentă la Campionatul Mondial din Slovenia.

După SCANDALUL CU IMNUL ȚINUTULUI SECUIESC, acum, potrivit prosport.ro, s-a aflat că portarul secui al Coronei Brașov, Toke Zoltan, a apărat la Ljubljana având o cască pe care erau inscripționate steagul Ținutului Secuiesc și cel al Ungariei .

Alexandru Nistor, secretarul general al Federației Române de Hochei pe Gheață, a comentat pentru sursa ctată: „Eu nu l-am văzut pe respectivul jucător cu aceste însemne pe echipament. Dar dacă există o astfel de fotografie – vezi foto de mai sus (sursa: Prosport), dacă se dovedește că a făcut acest lucru, este o faptă de neconceput. Aici nu vorbim despre o sfidare a unei echipe naționale, ci despre o sfidare a unei țări întregi. Personal, am foarte mulți prieteni de calitate în zona Harghita – Covasna, dar un astfel de gest reprezintă un adevăr ce nu poate fi negat. Iar domnul ministru Novak (al Sporturilor – n.r.), pe care până la un punct îl înțeleg că a încercat să-i apere pe jucătorii proveniți din zona în care și dânsul este născut, după apariția unei astfel de imagini ar trebui să-și dea imediat demisia din această functie”.

Apropo de domnul ministru Eduard Novak… Invitat de jurnalistul Dan Bucura, duminică, în emisiunea sa de la postul B1 TV, el nu a dorit (sau nu a știut?!…) să cânte imnul României.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare