Oficialităţile din Braşov, provocare înainte de FOTE 2027 / Care vor fi avantajele judeţului şi ale României

Oficialităţile din Braşov, provocare înainte de FOTE 2027.
George Scripcaru, primarul Brașovului, împreună cu Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și Dan Ghiță, viceprimar Brașov, au avut astăzi o serie de întâlniri cu boardul EOC și cu o parte din echipa Comitetului de Organizare a FOTE Bakuriani 2025.
Vizitele de la bazele sportive, din departamentele comandamentului de coordonare ale competiției și din Satul Olimpic au fost efectuate alături de echipa Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a președintelui Mihai Covaliu și a secretarului general George Boroi, a lui Florin Mișcă, președintele Comisiei de Coordonare EOC pentru FOTE Bakuriani. Acestea au adus repere în ceea ce privește obiectivele pe care trebuie să le atingă organizatorii FOTE Brașov 2027.
Oficialităţile din Braşov, provocare înainte de FOTE 2027
„Înainte de a prelua drapelul olimpic european, ca organizator al ediției următoare a Festivalului Olimpic al Tineretului European Brașov 2027, am avut întâlniri cu boardul EOC, cu președintele Spyros Capralos, iar astăzi am vizitat puncte de importanță strategică în organizarea unei competiții multisport. Am stabilit repere importante și, împreună cu toți partenerii instituționali, prin Comitetul de Organizare, alături de COSR, vom parcurge etapele necesare pentru ca FOTE Brașov 2027 să fie o reușită din punctul de vedere al organizării. Avem de partea noastră și experiența FOTE Brașov 2013 și sunt convins că viitoarea ediție va fi una de succes!”, a spus George Scripcaru, primarul Brașovului.

Oficialităţile din Braşov, provocare înainte de FOTE 2027
„Pentru România, organizarea unei competiții multisport de acest nivel în discipline de iarnă este o provocare și o ocazie unică de a ajuta la dezvoltarea și creșterea performanțelor pe plan internațional în aceste ramuri sportive. Vom sprijini pregătirea juniorilor care vor avea vârsta de participare la FOTE Brașov 2027, oferindu-le ocazia de a concura acasă, în fața propriului public, la o competiție olimpică. Vom inspira și motiva copiii să își dorească să practice sporturile de iarnă!”, a declarat şi Mihai Covaliu, președintele COSR.
Se preconizează investiții și modernizări ale infrastructurii sportive, existente în mare parte, precum și îmbunătățirea facilităților pentru sportivi și spectatori.
„Organizarea FOTE Brașov 2027, competiție declarată de interes național, aduce beneficii semnificative pentru județul Brașov, în special, și pentru România, în general. Dincolo de imaginea noastră ca țară, ne vom bucura de creșterea numărului de turiști în perioada competiției, ceea ce va contribui la dezvoltarea sectorului hotelier, a restaurantelor și altor servicii locale. De asemenea, evenimentul va pune România pe harta marilor competiții sportive europene, sporind interesul pentru turismul montan și sporturile de iarnă!”, a completat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Astfel, România se pregătește să ofere un Festival Olimpic memorabil, care să inspire generațiile viitoare după o ediție organizată foarte bine la Bakuriani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Băi…..potoliti va cu propaganda asta comunistă cu primarul lu pește.Orice ați scrie,nu rezolvă nimic, tot praf e, Brașovul tot distrus e….iar după cum nu ați scris însă se știe,deja vor fi ridicate blocuri noi,mai înalte etc,aia înseamnă mașini și mai… Citeşte mai mult »
Parcă sunteți niște muieri care se ocupa de telenovele!
Ocupați va de Brașov, nesimțitilor!!!!!