Sport

Nu prea poți emite pretenții când joci la 50-60% din potențial

 

Ultimele două deplasări au însemnat tot atâtea înfrângeri ale echipei brașovene în Liga Națională de handbal feminin. Ambele, cu echipe mai slab cotate, cel puțin prin prisma valorii loturilor: Danubius Galați și CSM Roman.

În meciul de la Roman, contând pentru etapa a VIII-a, gazdele au început foarte bine, apoi au avut inițiativa pe aproape tot parcursul partidei și au condus mereu pe tabelă, în afara celor câteva egalități. Pentru echipierele Coronei a fost o cursă de urmărire în care au dat de două-trei ori senzația că pot întoarce cursul jocului, însă gestionarea fazelor-cheie în acele momente a fost deficitară.

O bună perioadă a meciului apărarea n-a dat randamentul scontat, partea dreaptă a Coronei (Laura Popa, Laura Chiper, chiar și Marilena Neagu, deși aceasta și-a mai revenit, insuficient, însă) a fost cam în afara jocului, extrema de pe cealaltă parte, Andreea Chiricuță, a beneficiat de puține oportunități de transformare și a mai și ratat (3 șuturi, 1 gol), jocul cu pivotul n-a funcționat, iar interii n-au fost în zi de șut și nici n-au aruncat cine știe ce la poartă. În aceste condiții, era greu de obținut victoria. Iată câteva procentaje edificatoare: Bianca Tiron, 43% (7 șuturi, 3 goluri); Laura Popa 33% (3 șuturi, 1 gol); Teodora Bloj – 67% (3 șuturi, 2 goluri  – poate n-ar fi o idee chiar rea să fie folosită mai mult și pe faza de atac; în definitiv, a fost golgetera Zalăului în ediția trecută de campionat); Laura Chiper 50% (4/2), Marilena Neagu 57% (7 șuturi, 4 goluri). Dintre cei 3 pivoți, doar Ciuciulete a marcat un gol. Se poate adăuga și poarta mai puțin inspirată, cel puțin în repriza a II-a, însă Ana Maria Mârcă, deși i se pot imputa cateva goluri, nici n-a fost protejată cât ar fi trebuit de coechipiere.  

Chiar și în aceste condiții, se putea obține un rezultat mai bun, dacă arbitrele Florescu și Stoia ar fi dictat 7 m pentru Corona, pe final de meci, n-ar fi iertat-o, tot atunci, de o eliminare pe extrema Romanului, Iuganu (fault grosolan pe semicerc), n-ar fi anulat, tot pe final, golul frumos al Biancăi Tiron, de la 9 m și n-ar fi lăsat cronometrul să meargă în timp ce jocul era oprit, în ultimul minut, când Romanul conducea. Însă aceste erori de arbiraj nu scuză prestația Coronei, care n-ar fi avut probleme la Roman dacă juca măcar la 70% din potențial. Însă, când joci la 50-60% din ce poți, e greu să emiți pretenții…

Nu e un capăt de țară, dar…

Articole asemănătoare

Totuși, nu cred că înfrângerea aceasta este un capăt de țară. Sunt jucătoare care au revenit după accidentări, au fost – din câte spunea Costică Buceschi înainte de meci – fete care au acuzat indigestii, există, de asemenea, și presiunea acelei nedrepte sancțiuni a Federației, care i-a luat echipei puncte câștigate pe merit, în teren (personal, cred că dacă se respinge apelul Coronei, clubul brașovean are ulterior foarte mari șanse să câștige un proces civil care ar cauza multe deranjamente în acea dolce vita de la FRH…). În plus, cred că puncte se vor mai pierde și din partea formațiilor cu care Corona își dispută un loc pe podium. Iată, de pildă, Craiova abia-abia a scos un egal cu Slobozia și o are accidentată și pe Cristina Zamfir, jucătoare fără de care potențialul echipei scade spre 50%.

O singură nedumerire față de meciul de la Roman: de ce n-a fost folosită deloc Sorina Târcă, în condițiile în care poate juca și centru, și inter (a mai jucat chiar și extremă, pe vremea lui Burcea…) și a fost desemnată jucătoarea etapei trecute a Ligii Naționale de singurul site (după știința mea) care face astfel de poll-uri? 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare