Sport

Micii stegari, antrenați pentru solidaritate și generozitate

Micii stegari, antrenați pentru solidaritate și generozitate

În spiritul solidarității și al generozității specifice sărbătorilor de iarnă, ACS Steagul Roșu Brașov și Asociația „Aici pentru Tine” organizează evenimentul caritabil „Suflet de Campion și de Sărbători”, care are loc astăzi, începând cu ora 17, la Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași din Brașov.
Evenimentul „Suflet de Campion și de Sărbători” își propune să aducă împreună două lumi aparent diferite, cea a copiilor sărmani și a celor mai privilegiați, sub deviza că fiecare câștigător a fost, cel puțin o dată în viață, învins.
„Inspirându-ne din înțelepciunea sportului și vieții, recunoaștem că sufletele de campioni sunt cele care înțeleg că nimeni nu se naște mai presus de ceilalți, ci doar destinul decide asupra traseelor noastre, mai blânde sau mai aspre”, spun reprezentanții organizatorilor.
Unul dintre obiectivele principale ale acestui eveniment este de a sprijini copiii din mediile defavorizate. Copiii de la ACS Steagul Roșu Brașov vor face dovada spiritului lor generos donându-și cadourile, subliniind astfel ideea că gesturile mici de astăzi sunt temelia unei vieți frumoase de mâine.
Evenimentul este organizat cu sprijinul unor sponsori, dar și cu sprijinul părinților stegarilor. Copiii de la ACS Steagul Roșu Brașov, împreună cu familiile lor, antrenorii clubului și toți prietenii lor, vor sta alături de copiii Asociației „Aici pentru Tine” unind împreună momente magice de bucurie și dăruire in spiritul sarbatorilor de Craciun.
Maestru de ceremonii va fi Dorian Lungu, iar atmosfera va fi îmbogățită de acordurile muzicale ale lui Costel Anghel.
„Suntem în pragul unei experiențe cu totul speciale și pline de emoție – evenimentul «Suflet de Campion și de Sărbători». Încă de la început, ne-am propus să creăm nu doar o sărbătoare a realizărilor noastre sportive, ci și un moment de bucurie și conexiune în comunitatea noastră dragă. Anul acesta de sărbători, împreună cu Asociația «Aici pentru Tine» și sprijinul generos al partenerilor noștri, vom crea un moment de bucurie și magie la Sala Sporturilor. Prin acest eveniment caritabil promitem să oferim un strop de magie și fericire în sufletele celor care au nevoie cel mai mult. Împreună, putem face diferența pentru o copilărie fericită și un viitor mai bun pentru toți”, a declarat vicepreședintele ACS Steagul Roșu Brașov, Eduard Gheorghe.
„Asociația «Aici Pentru Tine» crede că solidaritatea și generozitatea sunt forțe ce pot schimba vieți și aduc lumina în locuri întunecate. Această inițiativă de a uni copiii din medii defavorizate cu cei din medii mai privilegiate, ca să spunem așa, este o manifestare a puterii comunității noastre de a face bine. Prin acest eveniment, vrem să subliniem importanța sărbătorilor și a valorilor autentice care ne definesc ca oameni. Fiecare copil merită bucuria sărbătorilor, indiferent de circumstanțele în care se află. Suntem profund recunoscători partenerilor noștri și părinților copiilor pentru sprijinul lor necondiționat pentru o cauza nobilă”, a declarat vicepreședintele Asociației Aici Pentru Tine, Gál Adina Camelia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button