Politic

Corpul de control al premierului sesizează ilegalități la modernizarea Sălii Sporturilor din Brașov

Documentația rezultată din acțiunea de control a fost trimisă DNA

 

Corpul de control al Primului ministru făcut publice rezultatele unui control efectuat la Compania Națională de Investiții (CNI), privind finanțarea lucrărilor de modernizare a Sălii Sporturilor „D.P. Colibași” din Brașov. Toată documentația realizată în urma verificării acestui proiect a fost transmisă Direcției Naționale Anticorupție.  

Lucrările la Sala Sporturilor s-au efectuat în perioada 2011-2013, iar modernizarea a urmărit, în principal, extinderea spațiilor existente, restructurarea celor interioare, refacerea finisajelor, refaceri structurale și înlocuirea instalațiilor funcționale și tehnologice.

Potrivit raportului Corpului de Control al primului-ministru, în luna februarie a anului 2011, Primăria Brașov a comandat un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, conform căruia, valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la suma de 28,60 milioane de lei, inclusiv TVA. „Reprezentanții CNI au constatat faptul că devizele pe obiecte cuprinse în studiu conțineau valori mari, comparativ cu alte lucrări care se derulau prin companie, motiv pentru care au solicitat Primăriei Municipiului Brașov reanalizarea prețurilor și întocmirea unui nou deviz al cărui valoare să reflecte situația reală a prețurilor”, se arată în document. În aceste condiții s-a realizat un nou studiu de fezabilitate, valoarea totală a lucrărilor fiind redusă la 18,47 milioane de lei cu TVA,  sumă ce a fost aprobată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

De la cerere de oferte la negociere

În etapa următoare, CNI a organizat procedura de selecție a constructorilor. Inițial, compania a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o invitație de participare la la procedura de achiziție publică „cerere de oferte”, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la 13,42 milioane de lei. „Autoritatea contractantă, CNI SA a decis anularea publicării procedurii de atribuire pe considerentul că ofertele depuse în cadrul procedurii erau neconforme. Atribuirea contractului s-a făcut ulterior, în cadrul unei noi proceduri de achiziție, respectiv «negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare». În urma ședințelor cu mai mulți operatori economici, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat câștigătoare oferta societății AGETAPS SRL (cu sediul în Brașov), cu o propunere financiară în cuantum de 13,24 milioane de de lei, cu TVA”, se menționează în documentul Corpului de Control.

Contractul de execuție a fost semnat în 26 octombrie 2011 și a fost modificat prin trei acte adiționale, valoarea totală a lucrărilor ajungând astel la 13,81 milioane de lei, inclusiv TVA.

Cecuri neintroduse în sistemul bancar

Analizând derularea contractului de execuție a lucrărilor, auditorii au descoperit că a fost admisă spre decontare contravaloarea „unor confecții metalice în cuantum de 539.603 de lei, cu TVA, în condițiile în care societatea AGETAPS nu a depus avizele de însoțire a mărfurilor și nici dovada plății integrale a facturilor, documente care trebuiau depuse la momentul solicitării decontării”.

Compania, se mai arată în raport, a admis spre decontare plata unor materiale, echipamente și utilaje (pardoseală, parchet, sistem de parchet Greenplay, scaune din plastic pentru gradene, cazan încălzire centrală, etc), în valoare totală de 1,44 milioane de lei, în condițiile în care constructorul nu a depus avizelele de însoțire a mărfurilor și fără ca reprezentanții CNI să verifice dacă cecurile depuse de antreprenor au fost încasate de furnizori.

„În fapt, cecurile depuse de către societatea AGETAPS în vederea dovedirii efectuării plății integrale a contravalorii bunurilor solicitate la decontare, în cuantum total de 1,449 milioane de lei, cu TVA, nu au fost introduse niciodată în circuitul bancar de către emitent”, au constatat auditorii.

Corpul de Control a mai descoperit că în 17 octombrie 2012 AGETAPS a solicitat CNI decontarea sumei de 173.550 de lei, cu TVA, reprezentând contravaloarea echipamentelor necesare jocului de baschet, pe care le-ar fi achiziționat anterior acestei date: „În realitate, echipamentele respective au fost achiziționate la o dată ulterioară. Prin urmare, reprezentanții CNI au decontat în mod ilegal suma de 173.550 de lei”.

A „cumpărat” de la o firmă care nu a vândut

Tot în urma analizării documentelor, Corpul de Control a constatat decontarea unor sume mai mari decât cele rezultate din documentele justificative depuse de antreprenor. Astel, se arată în raport, „în luna ianuarie 2013, societatea AGETAPS a depus la CNI un formular în care a consemnat că a achiziționat de la societatea ABC Internațional din Tulcea 18 echipamente, cum ar fi boiler, vane de amestec, saună, coș de fum din inox, în valoare totală de 135.503 de lei fără TVA. Societate ABC Internațional a comunicat Corpului de control al primului-ministru că «nu a derulat nici o relație comercială» cu societatea Agetaps (…) Mai mult decât atât, reprezentanții societății AGETAPS SRL au înscris prețuri și valori mai mari decât cele cu care au fost achiziționate, în realitate, bunurile respective. De exemplu, pentru «pompă de circulație», «saună» și «generator de curent», societatea AGETAPS a solicitat și încasat, în mod nejustificat, suma de 50.731 de lei”.

  • Deconturi pe documente fictive

În urma acestui control, auditorii au descoperit și faptul că CNI a decontat bunuri și lucrări în baza unor documente fictive depuse de antreprenor. Astfel, se menționează în raport, prețul unor materiale și echipamente a fost majorat de către constructor pe baza unor documente fictive cu „suma de 2,88 milioane de lei, față de prețul total cu care au fost acestea achiziționate, în cuantum de 257.491 de lei”. În raport se mai arată că „pentru decontarea sumei de 566.583 de lei, societatea AGETAPS a depus facturi care atestau achiziția cantității de 172,122 tone de confecții metalice. În realitate, a fost achiziționată cantitatea totală de doar 68,84 tone. Cu toate că documentele depuse în vederea decontării conțin cantitatea totală de aproximativ 172,122 tone confecții metalice, la data de 27 decembrie 2011, societatea AGETAPS, în calitate de executant, a predat «scriptic», pe bază de proces-verbal, societății Metal Construct Consulting, în calitate de diriginte de șantier, cantitatea totală de 249,350 tone confecții metalice, cu 77,228 tone mai mult decât cantitatea menționată în vederea efectuării plății și cu 180,505 tone mai mult decât cantitatea reală achiziționată”.

Tot la capitolul, „documente fictive”, Corpul de Control a descoperit că, pentru încasarea sumei de 1,410 milioane de lei, executantul lucrărilor a depus la CNI  două facturi emise de societatea Inter Steel Constructions, care au aceași serie, aceeași dată, dar valori diferite.

Probleme au fost și în ceea ce privește recepționarea de către dirigintele de șantier și de către reprezentanții CNI a unor lucrări, echipamente și materiale plătite de companie societății Agetaps SRL. Astfel, conform documentelor „la data de 27 decembrie 2012, dirigintele de șantier, societatea Metal Construct Consulting SRL, a preluat de la Agetaps și a lăsat apoi în custodia acesteia o cantitate totală de confecții metalice de 249,35 tone, cu 180,55 mai mult decât întreaga cantitate achiziționată de de societatea Agetaps. În realitate, la datele la care au fost întocmite procesele-verbale de predare primire și respectiv de custodie, o parte din produsele menționate în acestea nu erau deținute de societatea Agetaps. Prin urmare, procesele-verbale de predare-primire și cele de lăsare în custodie au fost întocmite doar în scopul apobării plății de la bugetul de stat, în mod ilegal, a unor sume de bani, în condițiile în care nu fusese achiziționată întreaga cantitate de confecții metalice și nici echipamente în valoare de 1,449 milioane de lei, menționate în conținutul acestora”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare