Sport

„Lupii” au salvat un punct cu Ujpest (Video). Ce urmează pentru Corona

„Lupii” au salvat un punct cu Ujpest. După ce s-a impus pe gheaţa vicecampioanei Erste Liga, Ferencvaros, Corona Braşov a obţinut un punct din duelul cu Ujpest, ultimul din această deplasare în Ungaria. Gazdele s-au impus cu 6-5, după prelungiri.

Meciul de la Budapesta a fost unul „nebun”, „lupii” având mult de muncit pentru a obţine ceva.

Rezumatul partidei Ujpest – Corona Braşov aici. Sursa Facebook Erste Liga.

„Lupii” au salvat un punct cu Ujpest. Prima repriză a fost una liniltită, gazdele intrând în avantaj la vestiare, 1-0, după golul lui Benk. Startul reprizei a doua a fost al Coronei. Van Wormer a egalat în minutul 23, iar Gliga a punctat pentru 2-1 după 100 de secunde. Au urmat însă 10 minute de coşmar pentru braşoveni. Pokornyi, Kovacs, Just şi Peresunko au marcat şi gazdele s-au desprins la 5-2, un avantaj care părea decisiv. „Lupii” au dominat însă repriza a treia şi au reuşit să egaleze, după golurile marcate de Gliga, Valchar şi Garcia.

După 60 de minute scorul a fost 5-5, astfel că s-au intrat în prelungiri. În debutul peroadei de overtime, ai noştri au avut şansa de a se impune, dar nu au fructificat o superioritate numerică, iar cu 56 de secunde rămase pe tabelă Just a marcat golul victoriei gazdelor.

„Meciul părea terminat la 5-2”

„Am suferit mult în ultima perioadă pentru că am început prost meciurile. Ujpest a fost peste noi în prima repriză. În partea a doua am făcut câteva greşeli şi gazdele ne-au taxat. Meciul părea terminat la 5-2, dar în repriza a treia am dat totul pe gheaţă şi am reuşit să revenim pe tabelă. În prelungiri, ambele formaţii au avut ocazii, iar în final Ujpest s-a impus”, a declarat „secundul” Coronei, Hunor Strenk, conform ersteliga.hu.

Cu 18 puncte, Corona ocupă pentru moment locul 6 în clasamentul Erste Liga.

Pentru „lupi” urmează o scurtă pauză, apoi două meciuri în Liga Naţională, cu CSHC Fenestela 68, la Patinoarul „Olimpic”, pe 15 şi 16 noiembrie. Pe 20 noiembrie e programat duelul din deplasare cu ACSH Gheorgheni, care va conta atât pentru Erste Liga, cât şi pentru Liga Naţională. Pe 22 şi 23 noiembrie vor fi două partide cu Sapienţia U23, în LN. Apoi, va urma o serie importantă de şase meciuri în Erste Liga. Primele trei, cu Ferencvaros (25 noembrie), Ujpest (26 noiembrie) şi MAC (28 noiembrie) vor fi la Patinoarul „Olimpic”. Următoarele, cu FEHA 19 (1 decembrie), Ujpest (2 decembrie) şi Dunaujvaros (4 decembrie), se vor disputa în Ungaria.

FOTO: ersteliga.hu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare