Sport

Laszlo Dioszegi s-a sucit iar / Noul favorit pentru postul de antrenor la Sepsi / Update. Numire în funcţie

Laszlo Dioszegi s-a sucit iar.

Întâi a negociat cu Daniel Opriţa, apoi cu Florin Maxim. Laszlo Dioszegi, şeful de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, nu s-a înţeles cu niciunul dintre cei doi antrenori, pentru că ambii au clauze de reziliere a contractelor, de 50.000, respectiv 100.000 de euro, cu CSA Steaua, respectiv Corvinul Hunedoara.

Apoi, Laszlo Dioszegi a pus ochii pe Daniel Pancu, selecţionerul României U21, dar acesta mai are un meci de disputat la Euro 2025, în Slovacia, iar apoi vrea să-şi ia câteva zile de odihnă, motivând că e uzat psihic.

Laszlo Dioszegi s-a sucit iar

Aşa stând lucrurile, Laszlo Dioszegi, care nu vrea să se uite în propriul club, unde are antrenori valoroşi la academie – Marin Barbu, Valentin Suciu, Alexandru Andraşi, Florin Dârvăreanu, s-a orientat către Ovidiu Burcă (foto), aşa cum a informat Digi Sport.

Acesta este liber de contract după ce a fost demis de la Oţelul Galaţi, fiind în cărţi să preia o altă divizionară secundă, Chindia Târgovişte. Cum Sepsi OSK şi-a manifestat interesul faţă de el, a refuzat gruparea dâmboviţeană, unde a descins Ilie Poenaru.

Astăzi, Ovidiu Burcă este aşteptat la negocieri la Sfântu Gheorghe, pentru a o prelua pe Sepsi.

Update. Ovidiu Burcă a semnat astăzi un contract valabil un an cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, având drept obiectiv promovarea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button