Sport

Ioan Neculaie – răspuns de la Attila Hadnagy / „Nici măcar nu știa unii dintre jucători când era patronul Brașovului” / Cine e Maserati…

Ioan Neculaie l-a „atacat” pe Attila Hadnagy, cu mare întârziere, după un henț în careu comis într-un meci cu CFR Cluj pe vremea când acesta era atacant la echipa FC Brașov – Detalii, AICI și AICI.

Attila Hadnagy a ținut să-i răspundă lui Ioan Neculaie, declarând pentru Prosport: „Mă amuză cum vine dânsul acum să arate cu degetul. Am sufletul împăcat și mă uit liniștit în oglindă. E cel mai ușor să ataci pe cineva. N-am făcut nici un blat… Dacă aceste acuze veneau de la un om din fotbal, m-ar fi preocupat. Dar așa, sunt cuvinte din partea unei persoane care nu mai are nici o legătură cu fenomenul de vreo șapte ani. Dânsul nici măcar nu știa unii dintre jucători când era patronul Brașovului. Când a venit antrenor Giuseppe Materazzi l-a prezentat cu numele Masserati, de a izbucnit tot vestiarul în râs. Martor mi-e Dumnezeu că nu am făcut niciodată lucruri necurate. Mi-am dat sufletul pentru echipă, indiferent unde am evoluat. La Cluj a fost o fază inexplicabilă și pentru mine. Nici acum nu știu ce am avut în cap”.

De asemenea, Hadnagy, în prezent manager general la Sepsi Sf. Gheorghe, a spus despre gruparea covăsneană: „Suntem o echipă românească, avem în lot mai mulți români decât jucători de etnie maghiară. Evoluăm în campionatul României, aducem puncte României din participările în cupele europene”.

Asta după ce Ioan Neculaie precizase că Sepsi este o echipă ungurească. Și, așa cum a punctat omul de afaceri brașovean, Ungaria încearcă să ne cucerească economic, dacă nu a reușit teritorial.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Iobre
9 luni în urmă

Nu stiu de ce mai scrieti si va consumati neuronii cu puscariasii.
Nicolae=0 .

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare