Sport

Ioan Neculaie n-a fost uitat de Dumitru Dragomir / „M-a curățat”

Ioan Neculaie n-a fost uitat de Dumitru Dragomir, în contextul în care „Corleone” a fost mătrășit de la președinția LPF și înlocuit cu Gino Iorgulescu. S-a întâmplat în perioada în care Victor Ponta era premier al României.

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) și-a adus aminte și de vremurile cooperativei, cu reciprocitățile puse la cale de Jean Pădureanu, conducător la Gloria Bistrița.

Jean Pădureanu a fost unul dintre cei mai mari conducători, pentru că era cinstit. Dar el dădea la toată lumea plocoane, săracul de el. Dădea vin, carne, cârnați și astea. El nu ca să te corupă. El nu era cu banii. Sau venea la tine și îți propunea, dacă erai apropiat ca echipă de el, cu reciprocitățile acelea. El le-a inventat, împreună cu Gheorghe Ștefan de la Piatra Neamț”, a declarat Mitică Dragomir pentru Fanatik.

Interesant este că Dragomir l-a „sărit din schemă” tocmai pe Romeo Pașcu, venit în locul său la FC Brașov atunci când „Corleone” a fost „avansat” președinte la Victoria București, echipa Miliției în perioada ceaușistă.

Ioan Neculaie n-a fost uitat de Dumitru Dragomir

Despre Gheorge Ștefan, zis „Pinalti”, Dumitru Dragomir a zis căîi merg bine afacerile. Are afaceri mari cu imobiliarele. Are afaceri în Franța”.

Păi ce, «Pinalti» a fost un băiat prost? Am mai vorbit cu el, chiar dacă a dirijat toată scoaterea mea din funcție. El a dirijat-o în Adunarea Generală. El controla fiecare bilet. A avut ordin să verifice personal cine mă votează și cine nu. Pentru că, dacă nu îl controla pe Neculaie de la Brașov, el trăda pentru mine, a mai spus fostul șef al LPF.

Apoi, „Oracolul din Bălcești” și-a adus aminte de Gigi Becali: „În proporție de 50%, Gigi Becali m-a dat afară. El, cu Ponta. Când a ieșit din închisoare, mi-a recunoscut. Din închisoare m-a curățat... Jucam cu el jocuri de noroc; și cu el, și cu Giovanni (Becali – n.r.). Ei nu m-au suferit. Eu eram comandant. Și nu le plăcea. Decât să pui șaua pe Gigi sau Giovanni, mai bine fugi din țară. Sunt singurul din istoria omenirii în care fotbaliștii au făcut grevă împotriva președintelui Ligii. Eu degeaba m-am supărat pe Porumboiu și pe Neculaie de la Brașov. Erau prietenii mei. Lui Neculaie i-am dat la ora 12.00 200.000 de dolari împrumut și la 14.00 m-a curățat. Jur pe cruce! Iar cu Porumboiu seara am mâncat un lighean de crenvurști”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button