Sport

Hocheiul din România – încotro?

Hocheiul din România – încotro?

Este „război” între Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) și Ministerul Sporturilor.

„Act iresponsabil”

După ce FRHG a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sporturilor privind finanţarea programelor sportive de utilitate – AICI, forul condus de Eduard Novak a răspuns cu următorul comunicat:

„Situaţia de la Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) este una îngrijorătoare pentru sportul românesc. Poate crea un precedent periculos. Faptul că reprezentanţi ai conducerii FRHG organizează alegeri nestatutare, iar apoi riscă finanţarea hocheiului românesc printr-o aşa-numită separare de Ministerul Sportului nu poate fi decât un act iresponsabil

Trebuie menţionat că reprezentanţii FRHG nu şi-au îndeplinit obligaţiile de a pune la dispoziţie documentele şi de a permite accesul în spaţiile de depozitare pentru verificarea bunurilor inventariate, atunci când au fost făcute controale ale Ministerului.

Reluăm principalele nereguli semnalate:
• Biroul Federal al FRHG din 15.09.2022 a decis într-o şedinţă desfăşurată chiar înaintea Adunării Generale Ordinare de Alegeri, din aceeaşi dată, faptul că din totalul de 25 de structuri sportive participante în campionatul naţional 2021 – 2022 12 structuri nu au drept de vot.
• Motivul de cenzurare a dreptului la vot invocat a fost neplata datoriilor „…la termenele si în condiţiile stabilite de Federaţie”, fără să se precizeze dispoziţiile statutare care pot priva de dreptul de vot un membru participant la Calendarul competiţional.
• Cu toate acestea, din analiza fişelor de cont şi a documentelor justificative, s-a reţinut faptul că la data de 15.09.2022 doar SC MIERCUREA CIUC şi ASOC. CLUB SPORTIV OLIMPIA PLOIEŞTI aveau datorii. Mai mult, membrii comisiei au constatat că temeiul datoriei era o sancţiune administrativă, respectiv au fost aplicate amenzi referitoare la limitarea şi combaterea pandemiei COVID-19.
• Pe de altă parte, comisia a constatat că membrii Biroului Federal din data de 15.09.2022 au decis faptul că ACS HOCHEI GHEORGHENI are drept de vot, deşi plata datoriilor către federaţie nu a fost efectuată „…la termenele si în condiţiile stabilite de Federaţie”, depăşindu-se termenul de plată de 45 de zile, menţionat pe facturile emise de Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă.
• A fost consemnată şi participarea la AGOA a unui club care nu a participat în sezonul comeptiţional 2021-2022, cea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 11.4 din Statutul FR de Hochei pe Gheaţă.

Sunt fapte care ne arată că a avut loc un abuz. Ministerul Sportului nu poate trata situaţia decât ca atare. Aşa cum ministerul a anunţat în 7 noiembrie, au fost declanşate procedurile care se impun în acest caz. Respectiv suspendarea executării Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri FRHG.

Este important să punem mai presus de orice dezvoltarea sportului şi asigurarea cadrului necesar pentru înalta performanţă, care nu pot fi posibile atunci când au loc astfel de derapaje”.

De văzut ce se va întâmpla în continuare. Fanii din Brașov sunt îngrijorați de situația creată, întrucât echipa de hochei Corona este printre cele mai reprezentative din țară.

Hocheiul din România – încotro?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
2 ani în urmă

[…] Hocheiul din România – încotro? […]

1 an în urmă

[…] anunțat un nou transfer la echipa de hochei pe gheață. Atacantul canadian Connor Sills a semnat cu echipa […]

Back to top button