Sport

Gata vacanța pentru Corona Brașov / Programul pregătirii de vară al echipei de handbal feminin

Gata vacanța pentru Corona Brașov.

Staff-ul echipei de handbal feminin a stabilit programul de pregătire pentru sezonul 2023-2024 din Liga Națională. Sub comanda antrenorului Alin Bondar, lotul se reunește pe 10 iulie.

„De altfel, întreaga primă săptămână este dedicată în special vizitelor medicale și mai multor teste fizice, antrenamentele de handbal în sală începând joi”, după cum a menționat CSM Corona Brașov într-un comunicat.

Gata vacanța pentru Corona Brașov

Primul meci de pregătire al „galben-albastrelor” va fi la Cheile Grădiștei, pe 26 iulie, la ora 11.30, contra HC Zalău. Amicalul se va desfășura fără spectatori.

În continuare, Corona Brașov va participa în perioada 4-5 august la un turneu la Baia Mare. Se va confrunta atât cu formația locală, cât și cu polonezele de la MKS Lublin și cu gruparea din Zalău antrenată de Gheorghe Tadici.

În 10 și 11 august, sportivele pregătite de Alin Bondar vor fi prezente la un turneu în Brașov, unde au mai fost invitate echipele din Rm. Vâlcea (cu care vor susține prima întâlnire), Buzău și Bistrița.

Apoi, pe 18 și 19 august, Corona a fost invitată la un turneu la Mioveni, alături de echipa gazdă, SCM Craiova și Știința București.

În fine, în 24 și 25 august, „galben-albastrele” se vor testa în două partide cu Măgura Cisnădie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare