„Galacticii” încep să piardă teren

Real Madrid a mai făcut un pas greșit în cursa pentru titlu în Spania, după ce a pierdut meciul cu Athletic Bilbao, 0-1. Unicul gol de pe „San Mames” a fost reușit de Aduriz. În etapa a 26-a din Primera Division au mai avut loc confruntările: Granada – Malaga 1-0 (Camacho – autogol), Elche – Almeria 1-0 (Victor), Deportivo La Coruña – Sevilla 3-4 (Riera 2, Lucas / Vitolo 2, Gameiro – 11 metri, Sidnei – autogol), Levante – Eibar 2-1 (Barral, Uche / Saul). Real Madrid a rămas cu 61 p, FC Barcelona, care a evoluat aseară, fiind la două lungimi în spate.
Bayern München a bifat un nou succes în runda a 23-a din 1.Bundesliga, 3-1 (Alonso, Müller 2 / Kyotake) pe terenul lui Hannover ’96. Wolfsburg, principala urmăritoare a lui Bayern, a pierdut cu 0-1 (Kohr) în deplasarea de la Augsburg. Alte rezultate: Freiburg – Werder Bremen 0-1 (Di Santo), Hamburg – Borussia Dortmund 0-0, Schalke – Hoffenheim 3-1 (Fuchs, Meyer 2 / Voland), Mainz – Borussia Mönchengaldbach 2-2 (Geis, Okazaki / Raffael 2), Stuttgart – Hertha Berlin 0-0. La vârful ierarhiei, Bayern a ajuns la 61 p, Wolfsburg rămânând cu 50 p.
AC Milan a remizat pe teren propriu, 2-2 cu Verona, în etapa a 26-a din Serie A, ultimul gol al oaspeților fiind înscris în minutul 90+5 de Nico Lopez. Pe lista marcatorilor s-au mai aflat Menez – 11 metri, Mexes, respectiv L. Toni – 11 metri. Totodată, Sampdoria a dispus de Cagliari cu 2-0 (De Silvestri, Eto’o).
Dragoș Grigore a fost căpitanul lui Toulouse în eșecul usturător de pe teren propriu cu Olympique Marseille, 1-6 (Yedder / Batshuayi 2, Aloe, Moubandjie – autogol, Ayew, Gignac), din runda a 28-a din Ligue 1. PSG a preluat, pentru moment, șefia în Franța, cu 56 p, după succesul repurtat cu Lens, 4-1 (D. Luiz, Ibrahimovic – 11 metri, Matuidi, Pastore / Touzghar). Restul rezultatelor: Caen – Bordeaux 1-2 (Privat / Rolan 2), Evian – Monaco 1-3 (Sougou / Martial, Abdallah – autogol, A. Toure), Rennes – Metz 1-0 (Ntep), Bastia – Nice 2-1 (Gillet, Sio / Eduardo), Reims – Nantes 3-1 (Bourillon, Mandi, Ngog / Bangoura)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





