Sport

Fotbalul braşovean, încotro? „Nu primarul trebuie să fie locomotiva fotbalului braşovean”

Fotbalul braşovean, încotro? Fotbalul braşovean este în groapă. Fără infrastructură (oare ce se mai aude cu stadionul promis cu surle şi trâmbiţe de primarul Allen Coliban?), fără echipă în primul eşalon şi fără speranţe pentru viitor, braşovenii trăiesc din performanţele pe care le avea, în urmă cu ceva ani, FC Braşov. În 2001, echipa termina pe locul 3 în campionat şi participa în Cupa UEFA, a mai fost acea semifinală din Cupa României pierdută în faţa Stelei după un gol marcat pe final de Dică. Pe de altă parte, şi echipa înfiinţată de suporteri, SR Braşov, trece prin momente grele. După cum se ştie, „stegarii” au pierdut la „masa verde” în Cupa României pentru că nu au avut 7 jucători cu carnete de joc valabile.

Fotbalul braşovean, încotro? Au fost speranţe că în acest an competiţional, noul FC Braşov va ataca promovarea în Superligă. Cel puţin aşa se vorbea şi acestea erau ordinele venite de la Primărie, mai ales pentru că urmează un an electoral. Însă cei care conduc echipa au reuşit „performanţa” să nu obţină licenţa pentru Liga 2, iar FRF nu a programat-o pe FC Braşov în prima etapă. Ar mai fi ceva speranţe la TAS, însă şansele sunt ca această echipă să dispară la doi ani de la înfiinţare.

Fotbalul braşovean, încotro? Ciprian Jurubescu, omul care a condus SR Braşov în sezonul 2020-2021, în care formaţia s-a luptat pentru promovare, a vorbit despre situaţia fotbalului braşovean în emisiunea lui Adrian Susanu de la Radio România Braşov.

Fotbalul braşovean, încotro? „Am încercat să devin un observator în mişcarea fotbalistică locală. Am tot spus în ultimul timp că mai jos nu putem ajunge cu fotbalul braşovean. Iată că vin surprize deloc plăcute. Nu mi-aş fi imaginat că nu se poate obţine o licenţă pentru Liga 2. Indiferent cum se va finalila la TAS este ceva inadmisibil pentru o administraţie. Am vrea să le transmit un mesaj celor care spun că iubesc fotbalul. Aş vrea să spun că din punctul meu de vedere, performanţa înseamnă să cheltuieşti ceea ce produci. Din pacate, în ultimii 5 ani, cei care au zis că sunt cei mai importanţi în fotbalul braşovean, au înţeles prin performanţă să cheltuiască ceea ce primesc. Fără efort. Astfel de întâmplări cum este ratarea licenţei pentru Liga 2 cred că trbuie să fie ultimul lucru negativ care se întâmplă în fotbalul braşovean. Refuz să cred că Braşovul este capabil doar de atât. Sunt convins că putem mai mult şi că merităm mai mult. Şi aici nu mă refer la autorităţi sau la un patron salvator. Am fost la meciul Sepsi – FC U Craiova. Eram acolo foarte mulţi braşoveni. Braşoveni care au abonament la Sepsi. E frustrant. Nu am nimic cu cei de la Sepsi, jos pălăria pentru ceea ce fac, însă mi-aş dori acest lucru în Braşov. Mediul politic nu a reuşit decât să ne divizeze pe noi, iubitorii de fotbal. Iar noi nu am reuşit să ne implicăm, fiecare după posibilităţi, să facem ceva. Totul porneşte de la voinţă. Dacă Sf. Gheorghe poate să construiască infrastructura pe care o are, atunci Braşovul poate mult mai mult. Sper şi eu la vremuri mai bune, dar nu ştiu ce se va întâmpla. Fotbalul e la pământ. Cred că ar trebui un restart din toate punctele de vedere. Cred că e nevoie de o locomotivă, iar această locomotivă nu trebuie să fie primarul. Ultimii doi primari au arătat că nu duc fotbalul în direcţia pe care o doresc iubitorii de fotbal. Poate că au fost bine intenţionaţi, dar faptele lor arată realitatea de azi. Ceea ce ne spune că nu primarul trebuie să fie locomotiva fotbalului local”, a spus Jurubescu.

Fotbalul braşovean, încotro? Despre situaţia de la SR Braşov, Jurubescu a declarat pentru MyTEX: „Eu am mai spus că am trăit un vis pe care l-am avut din copilărie când am condus adevărata FC Braşov. Acolo unde este starea de spirit este şi adevăratul «Steagu’». Am avut o colăborare foarte bună cu ligile de suporteri şi le mulţumesc pentru asta. Ştiu ce înseamnă un asemenea început de sezon. Când am venit, managerul Aurică Bărbuţă a dormit efectiv în curtea FRF pentru a rezolva toate problemele. Iar alţi colaboratori făceau drumuri Braşov – Bucureşti să ducă documente. Ce s-a întâmplat acum este o greşeală de organizare şi nu face cinste. Cred că important este ca fiecare să se ocupe de lucuruile la care se pricepe. Ar fi păcat ca SR Braşov să dispară. Eu încă sunt alături de ei, sunt activ pe platforma Patreon. Sper că acest duş rece să îi adune şi să ducă mai departe spiritul «stegar»”.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare