Sport

Florentin Pera – „NU AVEA STARE”!!!

 

După trei zile petrecute prin spitale, la Vâlcea și la Spitalul Militar din București, Florentin Pera, antrenorul campioanei României la handbal feminin – SCM Rm. Vâlcea, a revenit la antrenamentele formației sale, fiind primit cu mare bucurie de către jucătoare.

El pregătește partida pe care vâlcencele o vor susține vineri pe teren propriu cu Buducnost Podgorica, începând cu ora 18.30, aceasta contând pentru grupa C a Ligii Campionilor.

„S-a spus inițial că a fost vorba de un infarct (la Florentin Pera – n.a.), dar nici vorbă de așa ceva. Electrocardiograma făcută a infirmat diagnosticul inițial. Au fost niște dureri abdominale foarte puternice, s-a descoperit că are splina foarte mărită”, a declarat, potrivit gsp.ro, Florin Verigeanu, președintele SCM Rm. Vâlcea.

Loredana Pera, soția antrenorului în vârstă de 39 de ani, a completat pentru sursa citată: „În noaptea de dinainte de a i se face rău (duminică spre luni – n.a.), Florin a stat până la 3 dimineața și a lucrat pe calculator. A tăiat faze din meciurile celor de la Buducnost, și-a făcut planul de antrenament. În ultimele zile numai la meciul cu Buducnost se gândea”.

Mihai Băjan, unul dintre sponsorii SCM-ului, a relatat, tot pentru gsp.ro, despre cum se manifesta Florentin Pera în spital: „Nu avea stare, el le cerea foi asistentelor, ca să facă planul antrenamentelor. Nu mai vorbesc că dorea laptopul, să lucreze. Ca să se liniștească însă, i-am luat telefonul mobil și nu a mai putut comunica în exterior”.

Dr. Daniel Niță i-a efectuat lui Florentin Pera o investigație coronariană, care a ieșit perfect, transmițându-i că are o inimă ce va putea bate în continuare pentru handbal.

Externat astăzi la prânz, Pera a ajuns la antrenamentul de după-amiază al SCM-ului, handbalistele promițându-i, deja, eventuala victorie care le-ar duce în grupele principale ale competiției continentale.

CITEȘTE ȘI: Antrenor de top în România, DE URGENȚĂ la spital!!!

UPDATE. Florentin Pera – NOI INFORMAȚII despre starea de sănătate a antrenorului echipei SCM Rm. Vâlcea!!!…

Foto: gsp.ro

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare