Sport

FCSB, cu DUMNEZEU înainte!!! Deciziile și planurile lui Gigi Becali și sfaturile lui Alexandru Tudor…

 

Gigi Becali, patronul FCSB, a descins cu fostul arbitru Alexandru Tudor în cantonamentul „roș-albaștrilor” din Berceni.

El a relatat – potrivit gsp.ro – că în fața vestiarelor va construi o biserică: „M-am consultat și cu Tudor, că el are mai multă înțelepciune. Oriunde e rugăciunea, acolo ajută și Dumnezeu. Și acasă la mine o să fac o mică biserică… La Palat o să fac o bisericuță, că am obținut autorizație. La academie va fi un fel de mănăstire. Va fi făcută mereu Sfânta Liturghie. Nu-i oblig pe jucători să intre în biserică. Eu vreau ca Sfânta Liturghie să se săvârșească la mine în curte, adică aici”.

De asemenea, Gigi Becali a punctat că „Brad Pitt” Tudor va fi supervizor la academie, pentru că „știe foarte multe lucruri. Știe și despre administrarea clubului. Știe cum trebuie să fie udată iarba, ce viteză are mingea în funcție de cât de udă e iarba. În plus, e un om deștept și corect. În primul rând a contat că e bisericos. Dacă nu mergea la biserică, nu mă gândeam la el. Mă întâlnesc cu el în fiecare zi la biserică. Programul lui va fi în fiecare zi după ora 10.30, că el dimineața merge la biserică. Așa a vrut Dumnezeu să vină el aici”.

La sugestia lui Alexandru Tudor, Gigi Becali a dezvăluit că a decis ca în camerele din cantonament ale jucătorilor să nu mai fie televizoare: „Camera e doar pentru odihnă. Cine vrea să se uite la televizor, să se ducă în sală”.

Foto: gsp.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare