Sport

FC BRAȘOV. „Stegarii” și-au prezentat achizițiile. Rareș Enceanu: „Pentru mine, este un pas înainte. Avem șanse mari să promovăm”

Jucătorii vor încasa un salariu după antrenamentul de astăzi

 

FC Brașov și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, achizițiile din această perioadă de mercato, Alin Angelescu, Alexandru Ichim, Rareș Enceanu, Daniel Mutu, Cosmin Cristil, Sebastian Chitoşcă și Ionuț Tripşa. A lipsit Robert Moldoveanu, care va ajunge mai târziu la echipă, fiind plecat într-un stagiu de pregătire cu Naționala Under 18 a României.

După antrenamentul de astăzi, jucătorii de la FC Brașov vor încasa un salariu.

„Mă bucur că am revenit acasă, am venit cu inima deschisă și vreau să ajut la îndeplinirea obiectivului. Este o plăcere să revin pe Stadionul «Tineretului», să joc unde am crescut. M-am interesat despre situația din campionat și din punctul meu de vedere avem șanse mari să promovăm. Avem o echipă bună, cu jucători de valoare. Mă voi lupta pentru titularizare, concurența este benefică pentru performanță. Sunt obișnuit să fac parte din echipe unde este concurență pe posturi. La Steaua nu prea am jucat, sper să o fac aici. Cred că este un pas înainte pentru mine venirea la FC Brașov și vreau să dau tot ce e mai bun. Începem cu un meci greu cu Satu Mare, dar dacă ne facem jocul nu cred că ne va sta cineva în cale”, a declarat Rareș Enceanu.

Daniel Mutu, revenit la Brașov după o experiență la Sepsi Sf. Gheorghe, a comentat: „A fost o perioadă pe care vreau să o uit cât mai repede. A fost decizia mea să plec în vară, când aici era instabilitate și totul s-a rezolvat cu o săptămână înainte de startul campionatului. Mă bucur că am revenit, că am fost dorit și sper că împreună ne vom îndeplini obiectivul, promovarea, singura noastră șansă de a merge mai departe. Juventus București are prima șansă, cred că 90% e promovată. Cei de acolo au echipă, conducere, bani, nu cred că îi poate împiedica cineva. În rest, lupta se duce între noi, Mioveni, UTA și cei de la Sf. Gheorghe, care s-au întărit în această pauză. Începem cu Olimpia Satu Mare, va fi un meci de luptă pe un teren greu. Cred că fazele fixe vor decide meciul în aceste condiții”.

Administratorul special, Vasile Dochița, a declarat: „Sunt încrezător că putem duce campionatul. Cred că pe 28 februarie vom avea o decizie favorabilă nouă la CNSL și atunci vor veni banii de la Steaua. Gigi Becali ne-a promis că apoi va da și ultima tranșă, la finalul lunii aprilie. Cel mai important este că ne-a ajutat Simon Maurer și putem să dăm un salariu. Trebuie să îi mulțumim, altfel era greu. Ne gândim și la dosarul pentru licențiere și săptămâna viitoare vom începe munca și din acest punct de vedere”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button