Sport

FC BRAȘOV. Revenire de senzație?! Fanii așteaptă materializarea promisiunilor… italienilor!!!

 

După ce medicul „stegarilor”, Gheorghe Popa, a fost prezentat vineri, într-o conferință de presă, drept salvatorul echipei FC Brașov și drept consecință numit președinte al Consiliului de Administrație, pentru că, prin eforturile sale, a adus niște oameni de afaceri italieni (numele acestora sunt „la secret”, cel puțin deocamdată) să preia clubul și să investească până în vară (atenție!) 500.000 de euro pentru promovarea „galben-negrilor”, au și început să apară „transferurile” de care antrenorul Mihai Stere are mare nevoie. De văzut, însă, dacă toate aceste promisiuni frumoase se vor și materializa.

Astfel, și prin grija lui Marcel Popescu, cel care a mai activat ca director sportiv la FC Brașov, ar reveni, de mâine, la poalele Tâmpei mijlocașul portughez Bruno Madeira (foto). Împreună cu el, de la Concordia Chiajna ar sosi și fundașul Marian Marin. De asemenea, s-a vehiculat apariția unui atacant italian internațional Under 19.

Tot luni sunt așteptați la FC Brașov investitorii italieni (sau măcar reprezentantul lor) cu scrisoarea de garanție bancară ce trebuie depusă la ANAF și cu o primă tranșă de bani pentru acoperirea salariilor fotbaliștilor pe luna ianuarie.

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button