Sport

FC BRAȘOV. MOTIV… De ce a fost demis Ilie Stan?! VARIANTA antrenorului

 

Ilie Stan și-a făcut bagajele și a plecat, în cursul zilei de ieri, de la Brașov, după ce n-a fost lăsat de bodyguarzi să participe la antrenamentul „galben-negrilor” de la Stadionul „Tineretului” (FC BRAȘOV. SCANDAL cu Ilie Stan…FC BRAȘOV. „Cazul Ilie Stan”, INTENS MEDIATIZAT în presa sportivă de la noi!…).

Apoi, la Digi Sport, „Iliesta” a povestit subiectul demiterii: „E incredibil ce mi s-a întâmplat! Am primit notificare pe mail și WhatsApp că sunt demis, fiindcă nu am participat la conferințele de presă, în condițiile în care am anunțat că nu puteam să vin. E prea mult să mă demiți doar pentru aceste motive… Rezultatele au venit în urma unor lucruri pe care doar eu le știu. Am început proiectul pe repede înainte. Nu poți să te bați la promovare din primul an. Am venit pentru un proiect pe 3 ani. Totul s-a schimbat când a sosit Ioan Mărginean președinte. A venit marele Mărginean și a spus că vrea proiect pe 1 an, nu pe 3! Nu am văzut proiect pe un an de zile! La început, nu mi s-a spus că va veni domnul Mărginean. Mă rog, Mărginean, că domnul nu pot să-i spun! El își dorea trasee și posesie, dar noi jucam pe un teren… vai mama lui! Trebuiau să mă cheme, să discutăm, apoi să vorbim de contract. Ei au luat decizia cea mai rapidă, să mă demită. Dar trebuie să mă plătească până la finalul anului. Ei vor să fiu amânat pe la Comisii nu știu câte luni, 5-6”.

Pe locul 15 în Liga 2, cu numai 9 puncte acumulate din tot atâtea etape, FC Brașov Steagu’ Renaște a început poticnit proiectul demarat de primarul Allen Coliban, care a stârnit atâtea critici la poalele Tâmpei.

Iar în presa centrală a răzbătut informația că Vergil Andronache va fi noul „principal”, lucru dezmințit categoric de oficiali de la FC Brașov, care ar agrea varianta Călin Moldovan. 

În orice caz, ca să facem haz de necaz, decât Andronache (cu o trecere meteorică pe la FCSB), ultima dată secund la CFR Cluj în mandatul lui Edi Iordănescu – iarăși Cluj! – mai bine să fie numit Gigi Becali…

Altfel, și astăzi, pregătirea echipei FC Brașov este coordonată de Andrei Șanta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare