Sport

FC Brașov – la ora de gramatică

FC Brașov – la ora de gramatică.

FC Brașov, creația primarului Allen Coliban – gruparea care a înghițit aiurea milioane de euro de la Consiliul Local (va răspunde cineva?!…), se stinge încet, dar sigur.

Dezintegrarea s-a declanșat în vară după tensiuni intestine de durată, din cauza managementului iresponsabil al conducătorilor „importați” de prin alte părți, unii cu etichete de Cluj, și a diverșilor specialiști în curling, care n-au fost în stare să întocmească un dosar de licențiere corect pentru Liga 2.

De atunci, FC Brașov a căzut în prăpastia falimentului pe care l-a cunoscut și în „epoca” Ioan Neculaie: echipa de seniori s-a desființat, datoriile se rostogolesc amețitor (urmează un șir de procese inițiate de cei ce au de recuperat bani – sume importante), mulți antrenori au plecat la „mai bine”, sediul clubului a fost închis, etc.

FC Brașov – la ora de gramatică

Dragoș David, noul președinte al FC Brașov – „uns” în disperare de cauză de edil, cel cu spumoasa campanie „Dați 10 lei pentru tinerei!“, și-a exprimat în social-media of-ul închiderii sediului, din cauza neplății chiriei către Direcția Baze Sportive, aflată, de asemenea, în subordinea Consiliului Local Brașov.

FC Brașov | MyTex.ro
FC Brașov - la ora de gramatică 10

Iar cei de la TNL Brașov i-au analizat „opera” președintelui Agenției Metropolitane (vezi mai sus), comentând: „Un lucru știm sigur… Dragoș David știe să conducă FC Brașov la fel de bine cum știe să utilizeze gramatica limbii române. USR se laudă că promovează valoarea, iar acest lucru este vizibil și din postarea fostului europarlamentar, actual președinte al Agenției Metropolitane și, mai nou, președinte al FC Brașov. Astfel, incoerența de care dă dovadă e clar relevată în modul cum scrie. Câteva exemple: «hoți», «Comsiliul local… doresc», Cu «copii» ce aveți?, plus multe altele”.

Tinerii liberali brașoveni i-au recomandat lui Dragoș David „să urmeze niște cursuri intensive, care să îi permită o mai bună aprofundare a limbii române. Deși ne spune doar inepții, măcar să fie scrise corect…”.

Nici acest „new” FC Brașov nu mai are mult de trăit, astfel că discutata unificare cu SR Brașov rămâne doar Fata Morgana în ochii strategului de catifea.

Foto: Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare