Sport

FC BRAȘOV. Jucătorii se simt ai nimănui…

  • fcbv_3.png

Jucătorii de la FC Brașov, intrați în vacanță cu salariile neplătite din luna februarie, sunt îngrijorați de ceea ce (nu) se întâmplă la club. Nimeni n-a luat legătura cu ei, să le propună prelungirea contractelor sau să-i anunțe că nu mai este nevoie de serviciile lor, astfel că, în timp ce-și pregătesc memorii, pentru a le depune la FRF, își caută angajamente pentru sezonul viitor (unii și-ar fi și găsit, urmând a anunța asta pe 30 iunie).

În acest timp, conducătorii-politicieni de la FC Brașov sunt ocupați să caute președinte, așteptându-l pe Mircea Rednic ca pe Mesia – FC BRAȘOV. Vine Mircea Rednic?! AIURITOR… UPDATE. Bădulescu a dat-o la întors!

„Dacă va veni Mircea Rednic la FC Brașov, va fi foarte bine. Este un om de fotbal, care știe ce are de făcut. Eu vreau să văd Brașovul, cât de curând, în prima ligă, să se regleze și problemele cu fanii, să avem un stadion nou, modern, pentru că orașul merită toate acestea”, ne-a spus Marian Ivan, nostalgic după rezultatele de odinioară ale Brașovului, care are șanse însemnate să preia o funcție executivă la gruparea „galben-neagră” odată cu finalizarea noii organigrame.

CITEȘTE ȘI: FC BRAȘOV. Singura certitudine e…

FC BRAȘOV. Ce alege Rednic?!… Tandem cu Prodanca?!…

FC BRAȘOV. Președintele Mitran, rol în… „Misiune Imposibilă”!

Nou preşedinte la FC BRAŞOV. El e alesul lui Sebastian Bădulescu…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare