FC Brașov – final de sezon
FC Brașov – final de sezon.
Echipa antrenată de Dan Alexa s-a impus, astăzi, în deplasarea de la Dumbrăvița cu scorul de 2-1. Golurile oaspeților au fost marcate de Mitrov și Angelov. Meciul a contat pentru ultima etapă din play-out-ul Ligii 2 la fotbal – Seria B.
În prelungiri, la FC Braşov a debutat Sebastian Racz, un atacant de 17 ani, promovat de la Centrul de Copii şi Juniori.
„Cred că am meritat victoria, nici nu s-a pus problema. Am fost egalaţi dintr-o neatenţie. Am avut multe situaţii, am avut bară. Am venit să câştigăm, pentru că voiam să câştigăm acest play-out. E o palidă consolare… Am vrut să îi văd şi pe Boboc, şi pe Mitrov, am debutat şi un băiat din academie”, a declarat, printre altele, Dan Alexa
FC Brașov a jucat în formula: Ureche – Burlacu (T. Oltean min. 60), Fustar (cpt.), Diallo – Sorsa, Dan Spătaru (Lambrinoc min. 92), Boboc (V. Constantin min. 74), Izata, Dumbravă – Mitrov (Chică-Roșă min. 60), Angelov (Racz min. 92).
FC Brașov – final de sezon. Astfel, „galben-negrii” au câștigat grupa, acumulând 44 de puncte, la 5 lungimi distanță de următoarea clasată, Concordia Chiajna. Este o palidă consolare după ratarea obiectivului, accederea în play-off.
Totuși, lui Dan Alexa i s-a acordat credit în continuare, acesta semnând un nou contract. Noul țel al echipei este promovarea în Liga 1 la finele sezonului viitor. Ar fi dorința primarului Allen Coliban în an electoral. Se pare că bugetul alocat în acest scop va fi unul generos, din banii brașovenilor plătitori de taxe și impozite.
De văzut ce se va mai întâmpla…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.