Sport

FC BRAȘOV. EXPLICAȚII à la Romică Pașcu…

 

Ioan Mărginean, președintele grupării FC Brașov, a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre înfrângerea suferită de echipa antrenată de Ilie Stan (pe care, din surse sigure, nu prea-l înghite – FC BRAȘOV. Ilie Stan, iar „PE FĂRAȘ”! Se așteaptă DECIZIA PRIMARULUI / Cine l-ar înlocui?!…) la Avrig, în fața celor din Șelimbăr: „Eu ştiu un singur lucru, echipa noastră va trebui să se redreseze, pentru că, după cum s-a pregătit şi condiţiile pe care le avem, îi dă dreptul să spere la mai mult.

Referitor la faza controversată din minutul 90+3, atunci când oaspeții au solicitat o lovitură de pedeapsă, „Limoniu” a precizat în stilul amicului său, Romeo Pașcu: „Din ce am văzut eu pe telefon, a fost penalty, dar penalty e numai când dă arbitrul. Părerea mea e că puteam să avem mai multe puncte, dar nu vreau să dăm vina numai pe arbitri. Acum rezultatul nu se mai întoarce. Noi trebuie să analizăm. În Liga 2, aşa cum avem noi tineri jucători, sunt şi tineri arbitri”.

La rândul său, Mugurel Buga, directorul sportiv al FC Brașov, a declarat: „Am încredere în jucători, sper să treacă peste momentele grele de după primele etape. Eu am observant o lipsă de încredere, la orice contact al balonul parcă vin cu frică, probabil că unii sunt mai emotivi, unii mai nepăsători. Eu discut cu ei aproape la fiecare antrenament. Nu cred că ne-a surprins cu ceva echipa adversă, poate la atitudine. Toate echipele cu care am jucat au avut atitudine. Sper să nu se supere jucătorii, dar când joci la Braşov trebuie să te implici mult mai mult”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare