Sport

FC BRAȘOV. Alexa: „Pe cifre, eu sunt ANTRENORUL NR. 1 din Liga 2”! Lipsa galeriei e o problemă…

  • alexamitran.png

Președintele Marin Mitran l-a prezentat în această după-amiază, într-o conferință de presă, pe Dan Alexa ca fiind antrenorul principal al echipei FC Brașov – UPDATE. FC BRAȘOV. Dan Alexa, „principal”! / „RĂUTĂCISME”….

Cel poreclit „Chirurgul” pe vremea când era jucător va fi ajutat de Ștefan Grigorie – antrenor secund, Andrei Șanta – antrenor cu portarii și de Cătălin Voicu – preparator fizic.

Dan Alexa, care a semnat un contract valabil un an cu opțiune de prelungire, a declarat că a venit la o echipă cu tradiție în fotbalul românesc, cu prezențe însemnate în Liga 1 și în cupele europene, fiind motivat să facă o „treabă bună”. El a spus că nu vizează locurile 8-10, „nu este timp pentru reconstrucție”, ci prezența în play-off-ul Ligii 2 și apoi forțarea promovării.

În ciuda faptului că în eșalonul secund sunt tehnicieni cu nume, precum Dorinel Munteanu, Claudiu Niculescu, Cristi Pustai, Daniel Oprița, Dan Alexa a subliniat: „Cu tot respectul, pe cifre, eu sunt antrenorul numărul 1 din Liga 2!”.

Noul „principal” al „galben-negrilor” a ținut să precizeze că nu e un antrenor scump și că fotbalul e viața sa, relatând, în continuare, că această întârziere cu reunirea și reluarea pregătirii poate să cauzeze probleme de omogenitate: „Trebuie să completăm lotul cât mai repede”.

Chestionat dacă va lua și fotbaliști reprezentați de Anamaria Prodan (FC BRAȘOV. Antrenorul Dan Alexa, despre legătura cu Anamaria Prodan, CU SINCERITATE…), Dan Alexa a spus: „Colaborez cu orice impresar care aduce jucători buni”.

Apoi, „Chirurgul” a menționat că reprezintă o problemă faptul că FC Brașov nu are o galerie, aducând în atenție spiritul Rapidului.

În altă ordine de idei, președintele Mitran a anunțat că jucătorii și antrenorii de la FC Brașov care au salvat formația de la retrogradarea în Liga 3, în sezonul trecut, își vor primi, la începutul săptămânii viitoare, toate salariile restante.

CITEȘTE ȘI: FC BRAȘOV. Ce a spus Marian Ivan?!…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare