Sport

FALIMENT ÎN HANDBALUL ROMÂNESC. Încă o echipă de calibru e ÎN COLAPS!!!

 

Şi situaţia echipei de handbal feminin Dunărea Brăila, locul 2 în Liga Naţională (!), este dramatică.

Lotul antrenat de Costică Buceschi a efectuat deplasarea la Bucureşti, pentru meciul de ieri cu CSM, în ziua partidei, ajungând cu numai o oră înainte de startul confruntării.

În plus, la finalul întâlnirii, Costică Buceschi s-a descărcat, declarând potrivit gsp.ro: „Am fost singura echipă care nu a primit nici un ban de Sărbători. E greu în aceste condiții să le mai poți motiva pe fete”.

Fiica sa, Eliza, a mărturisit, potrivit sursei citate, că a făcut cea mai mare greşeală plecând din Danemarca, de la FC Midtjylland, unde nu s-a adaptat, la Dunărea Brăila: „Sunt probleme mari, e o stare de nesiguranță și neliniște. În aceste condiții, nu se poate face performanță”.

Deplasarea Brăila – Bucureşti – Brăila a fost făcută cu un microbuz găsit in extremis, iar masa caldă a sportivelor a constat în câte o pizza mâncată în mijlocul de transport în comun cu genunchii la gură.

„Sunt jucătoare care au mai trăit aceste lucruri şi la Baia Mare, și la Ploiești. Vă dați seama cum trăiesc ele în aceste momente, știind că ar putea, iar, să fi muncit degeaba?”, a mai relatat Costică Buceschi conform gsp.ro.

În acest sezon al Ligii Naţionale feminine de handbal s-au retras, deja, două echipe, CSM Ploieşti şi Cetate Deva. În competiţia similară masculină, HC Adrian Petrea Reșița a declarat forfait, cauza fiind aceeaşi în toate cazurile: lipsa acută a banilor.

CITEŞTE ŞI: HANDBAL. Dinamo, VICTORIE la Făgăraş!!! CSM Bucureşti, ca şi CAMPIOANĂ!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare