Sport

FABULOS. Martin Fourcade, la puterea a 4-a!!!

 

Biatlonistul francez în vârstă de 27 de ani a cucerit ieri, la Oslo – Holmenkollen, a patra medalie de aur din tot atâtea posibile – până acum – la Campionatele Mondiale de biatlon ale seniorilor, ediția 2016.

Deși cu un minut de penalizare, Martin Fourcade a făcut o cursă fascinantă de 20 km, învingându-i pe austriecii Dominik Landertinger și Simon Eder, ceilalți clasați pe podium, care au tras impecabil în poligon.

Fourcade a obținut, astfel, al 10-lea titlu mondial din carieră, din care 9 în probele individuale. El și-a asigurat, joi, al 5-lea său mare glob de cristal al Cupei Mondiale, o performanță istorică.

Biatloniștii români au avut prestații slabe. George Buta a ocupat locul 57, Marius Ungureanu a fost al 91-lea, iar Cornel Puchianu, al 94-lea, din 99 de concurenți.

În această după-amiază se dispută întrecerea feminină de ștafetă (4 x 6 km) contând pentru Campionatele Mondiale de biatlon din Norvegia. România, cu numărul 16, are următoarea echipă: Eva Tofalvi, Luminița Pișcoran, Reka Forika, Ioana Cârstea. 23 de ștafete au fost înscrise.

Foto: AFP


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button