Sport

EURO 2018 HANDBAL FEMININ. Programul zilei. România întâlnește „killer-ul” Norvegiei

 

România joacă astăzi, de la ora 19.00, a doua partidă în grupa D a Campionatului European de handbal feminin din Franța.

După succesul cu Cehia, 31-28, „tricolorele” întâlnesc Germania, echipa care în prima etapă a reușit cea mai mare surpriză a Europeanului și a învins Norvegia, 33-32.

„Nu-mi aduc aminte ca Norvegia să fi primit 33 de goluri într-un meci! Nemțoaicele au făcut un meci perfect, dar mi-e greu să cred că-l pot repeta. Oricum, toată noaptea de după meciul cu Cehia am făcut vizionări şi încercăm să anihilăm acest joc rapid al rivalelor. Important e ca noi să rămânem concentraţi pe ce avem de făcut. Motivaţia, implicarea, angajamentul sunt la cote înalte. Fetele au arătat întotdeauna caracter şi cred că au mentalitate de învingătoare”, a declarat „secundul” Horațiu Pașca.

Melinda Geiger, revenită după entorsa suferită la antrenamentele de dinaintea competiției, a jucat pe final cu Cehia și a marcat un gol.

„Acum sunt bine, nu stau să mă plâng. Am făcut şi injecţii în genunchi, pe finalul meciului cu Cehia am primit o lovitură în plex, dar sunt O.K. Nu e ceva peste care nu se poate trece. Sunt ca acasă la Brest. Sala îmi place mult, la fel atmosfera, oamenii. Nimic nu s-a schimbat de pe vremea în care am jucat aici, nici măcar vremea. Am câştigat un meci dificil, în repriza a doua a fost şi acea cădere, dar important e că ne-am păstrat mintea limpede şi am câştigat. Pe mine nu mă interesează adversarii, dacă noi jucăm ca o echipă, suntem unite, putem bate pe oricine”, a spus Melinda Geiger.

„Trebuie să intrăm montate, să nu ne mai pierdem concentrarea. Să jucăm la acelaşi nivel pentru a nu mai avea emoţii pe final”, a comentat și Cristina Neagu.

De partea cealaltă, Emily Bolk a punctat: „Sper să continuăm la acelaşi nivel, România e o echipă foarte bună, dar ne dorim să câştigăm. Am făcut surpriza cu Norvegia, dar acum e alt adversar, alt meci, şi nu e de ajuns o victorie pentru a ajunge în Main Round”.

„Meciul cu Norvegia a fost unul plăcut, am făcut un joc foarte bun, i-am surprins pe toţi cu acea victorie, dar acum cea mai importantă partidă este următoarea. Împotriva României va fi complet diferit. Întâlnim un alt adversar puternic, dar partida de sâmbătă ne-a adus foarte multă încredere, ne-a arătat că putem concura cu echipele de top din lume, chiar dacă avem un lot tânăr şi fără foarte mare experienţă pentru acest nivel. Cred că România este o echipă experimentată şi puternică pe multe posturi. Are multe jucătoare bune, bineînţeles sunt Neagu şi Pintea axa din echipă, dar trebuie să ţinem cont şi de celelalte fete. Este o ţară cu mare tradiţie în handbalul feminin, a fost o Naţională puternică aproape la fiecare turneu final, sunt sigur că ne aşteaptă un meci foarte dificil. Lucrăm până la ora jocului să găsim soluţii pentru defensiva României şi bineînţeles pentru blocarea Cristinei Neagu”, a menționat selecţionerul Germaniei, Henk Groener.

În cealaltă partidă a grupei, de la ora 22.00, Norvegia întâlnește Cehia.

Tot astăzi se joacă meciurile etapei a doua a grupei C, Croația – Ungaria (19.00) și Olanda – Spania (22.00).

FOTO: fra2018.ehf-euro.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare