Sport

Erste Liga. Corona a ratat finala Erste Liga, deşi a fost echipa mai bună şi în meciul 7. Unii cu ratările, alţii cu golul. Arbitrii de linie, „drepţi” în faţa galeriei gazdelor (foto)

Erste Liga. Seria Gheorgheni – Corona Braşov, din semifinalele Erste Liga la hochei pe gheaţă, una echilibrată, nu se putea încheia decât cu un meci decis în prelungiri. „În meciul 7 nu se impune întotdeauna echipa mai bună, orice mic detaliu poate face diferenţa”, spunea antrenorul Coronei, Dave MacQueen. Şi exact aşa s-a întâmplat la Gheorgheni

Erste Liga. Partida a şaptea a seriei, care a avut loc la Gheoghreni, a fost decisă de noroc, care a fost de partea gazdelor. Corona a fost din nou echipa mai bună, dar mai puţin eficientă, „lupii” ratând ocazii rarisime. La finalul timpului egulamentar, a fost 1-1. Orban a deschis scorul în prima repriză, Koger restabilind egalitatea în minutul 47. Până atunci, ai noştri s-au jucat cu ocaziile mari. Şi după 1-1, „lupii” puteau „închide” meciul, dar nu au reuşit să fructifice şansele imense pe care le-au avut. S-a intrat în prelungiri, unde o fază stupidă a decis învingătoarea. Koger a pierdut pucul în zona neutră, gazdele au scăpat pe contraatac 2 contra 1, Szigeti i-a pasat lui Sylvestre, care a îndeplinit o formalitate şi a stabilit scorul final, 2-1.

Erste Liga. ACSH merge astfel în finală, după ce a câştigat cu 4-3 seria.

Rămâne şi imaginea de la final, când cei doi arbitri de linie au stat drepţi, împreună cu jucătorii de la Gheorgheni, în faţa galeriei gazdelor.

Erste Liga | MyTex.ro
Erste Liga. Corona a ratat finala Erste Liga, deşi a fost echipa mai bună şi în meciul 7. Unii cu ratările, alţii cu golul. Arbitrii de linie, „drepţi” în faţa galeriei gazdelor (foto) 16

Este ca şi când, după un mare derby din fotbalul european, arbitrii ar cânta la final, pe gazon, împreună cu suporterii uneia dintre echipe. Dar se pare că situaţia nu ridică nici un semn de întrebare… Nu sunt însă multe de spus, mai ales dacă ne gândim că primele patru meciuri ale seriei au fost arbitrate de angajaţi au unuia dintre sponsorii formaţiei Harghitene, aspect descoperit de fanii braşoveni. Aşteptăm răspunsul Federaţiei Maghiare la adresa făcută pe această temă de Corona Braşov, conflictul de interese fiind unul evindent.

FOTO 1 şi 2: captură Erste Liga TV


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] al seriei care se dispută în sistemul cel mai bun din 3 partide, Steaua Bucureşti a învins-o pe Corona Braşov cu […]

1 an în urmă

[…] au fost alături de noi şi s-a simţit. Chiar şi la Gheorgheni i-au acoperit pe fanii de acolo. Erste Liga este un regret. Am ajuns în meciul 7 în semifinala cu Gheorgheni, am fost acolo, a fost […]

Back to top button