Sport

Doi brașoveni prezenți la Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice

Doi brașoveni prezenți la Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice.

Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice are loc astăzi în Archaia Olympia (de la ora 11.15), sanctuarul în care au avut loc Jocurile Olimpice Antice. În faţa Templului Herei, se va ridica un nou pod între Jocurile Antice şi cele Moderne, iar ceremonialul păstrează ritualul antic de aprindere a flăcării de la soare.

Marea Preoteasa, înconjurată de 20 de „vestale”, va adresa o rugăciune lui Apollo: „Apollo, Zeu al soarelui si al luminii, trimite razele tale si aprinde torţa sacră”.

Doi brașoveni prezenți la Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice

Mişcarea Olimpică din România este reprezentată la ceremonie de preşedintele COSR Mihai Covaliu (brașovean la origini) şi de campioana olimpică Maricica Puică, alături de Directorul AOR Braşov, Radu Frunteş, ultimii doi fiind invitaţii primarului din Archaia Olympia.

Grecul Stefanos Ntouskos, campion olimpic la canotaj la Tokyo, este primul purtător al torţei pentru Jocurile Olimpice, după ceremonia de aprindere de la Olympia.

De pe stadionul din Olympia, unde se desfăşurau Jocurile în antichitate, după ce flacăra olimpică va fi aprinsă, va începe o lungă ştafetă care o va duce la Paris, unde va lumina Jocurile Olimpice din 26 iulie până în 11 august.

Flacăra va parcurge 11 zile în Grecia şi şapte pe anumite insule greceşti. Ultimul purtător al torţei pe pământ elen va fi Ioannis Fountoulis, medaliat cu argint la polo pe apă la Jocurile Olimpice din 2021.

Flacăra va pleca apoi spre Franţa la bordul navei Belem, una cu trei catarge care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ea va sosi la Marsilia – oraşul care va găzdui probele de sailing din cadrul Jocurilor – de unde va începe ştafeta franceză a torţei olimpice.

Conform armistiţiului olimpic, pe perioada Jocurilor Olimpice, armele trebuie să tacă.

În noiembrie 2023, Adunarea Generală ONU a lansat un apel oficial la armistiţiu pe durata Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, în baza tradiţiei din Grecia antică de a renunţa la lupte pe durata competiţiei.

Armistiţiul olimpic grecesc, numit ekecheiria, s-a născut în secolul al optulea înaintea erei noastre, fiind reînnoit de Comitetul Internaţional Olimpic în 1992.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
7 luni în urmă

“Conform armistiţiului olimpic, pe perioada Jocurilor Olimpice, armele trebuie să tacă.” Si daca se vor auzi al drkului de tare chiar in… Paris ?

Back to top button