Sport

DOI BRAȘOVENI în primii trei fundași centrali din Liga 1 din ultimii 25 de ani! Topul lui…

  • mconstantin.jpg
 

Gabi Tamaș (foto 1), alături de Marius Constantin (foto 2), doi fotbaliști născuți în Brașov, și de Cristi Chivu sunt considerați cei mai valoroși fundași centrali care au evoluat în Liga 1 în ultimii 20-25 de ani – aceasta este opinia antrenorului Adrian Falub, de la divizionara secundă Universitatea Cluj.

„Dacă vorbim despre jucătorul Tamaș, eu cred că el, Chivu și Marius Constantin sunt cei mai buni fundași centrali care au jucat în România în ultimii 20-25 de ani. L-am luat pe Gabi Tamaș, de la care au de învățat toți juniorii pe care îi avem… Nu suntem orice club în țara asta. Și trebuie să ne respecte și jucătorii care vin aici. Din punctul ăsta de vedere, pot să-i mulțumesc lui Tamaș pentru că a sosit la un club important. Un merit mare l-a avut și Daniel Stanciu (președintele «șepcilor roșii» – n.r.), care are o relație foarte bună cu el și a contat foarte mult și lucrul ăsta”, a declarat Falub la Digi Sport.

Totodată, Falub a adus în discuție – pentru sursa citată – derapajele extrasportive din trecutul tumultuos al lui Gabi Tamaș: „Din punct de vedere fotbalistic, Tamaș are încă multe lucruri de spus. Eu cred în Gabi Tamaș, ca și jucător. Din punct de vedere al vieții extrasportive, nu pot să exclud lucrurile pe care le-a făcut Tamaș de-a lungul anilor. Le știe toată lumea și sunt de notorietate. Eu cred în jucătorul Tamaș și dacă Tamaș a venit la Cluj și are derapaje extrasportive, eu sunt de acord să mi le asum și să fie responsabilitatea mea. Accept să fiu tras la răspundere, dacă Gabi Tamaș va avea alt gen de comportament. Dar sper că nu va avea”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button