Sport

DESPRE Cristina Neagu!!!… Încurajată și de brașoveni în Polonia!!!

 

Cristina Neagu a jucat duminică seară la Lublin, în Polonia, pentru prima dată după accidentarea groaznică suferită acum aproape 11 luni la Mondialul de handbal feminin din Franța.

În prima repriză, interul nostru a evoluat 11 minute, din minutul 18, marcând trei goluri și dând două pase decisive. Neagu a bifat alte 13 minute în partea secundă, înscriind încă o dată.

Astfel, CSM București a câștigat partida cu Perla Lublin, 28-19, din grupa B a Ligii Campionilor, fiind lider cu 7 puncte acumulate și, totodată, calificată matematic în grupele principale ale competiției continentale de elită.

Cristina Neagu, care a fost încurajată și de un grup de brașoveni la Lublin – după cum se observă din fotografie, a declarat la conferința de presă de după partidă: „Sunt foarte fericită, este o zi specială pentru mine, m-am reîntors după aproape 10 luni de la operația suferită. A fost o perioadă foarte dificilă, am avut multe probleme cu genunchiul, lucrurile nu am mers așa cum aș fi vrut. Să joc aici primele minute înseamnă mult pentru mine, nu-mi rămâne decât să sper că totul va fi OK, că genunciul meu va fi bine, să pot să joc în următoarele meciuri în Liga Națională și Liga Campionilor. Per total, sunt foarte muțumită!”.

Proximul meci în care sperăm s-o vedem pe Cristina Neagu la lucru este cel de la Brașov, cu Corona, programat miercuri seară în Liga Națională.

Mai mult decât probabil, dacă – Doamne ferește – nu se va produce o recidivă, Neagu va fi în lotul României pentru Mondialul de handbal feminin din Japonia, chiar și numai pentru a executa loviturile de la 7 metri, fiind un factor mobilizator pentru coechipierele sale, după cum a apreciat selecționerul Tomas Ryde.

CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL Cristinei Neagu… Urmează BRAȘOVUL!!!

CUM ARATĂ afișul meciului Gloria Bistrița – Corona Brașov din prima manșă a turului 3 preliminar al Cupei EHF?!…

BRAȘOV. Cristina Laslo, gata de meciul cu CSM București. „Ne dorim să câștigăm, așa cum ne dorim cu orice adversar”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare