De ce a plecat Janos Bokor de la Sepsi / Ce a spus despre Laszlo Dioszegi
De ce a plecat Janos Bokor de la Sepsi.
Fostul atacant, care a jucat și la Precizia Săcele când Marin Barbu era antrenor, a fost multă vreme mâna dreaptă a lui Laszlo Dioszegi la gruparea din Sf. Gheorghe. A renunțat de câțiva ani să se mai implice la Sepsi, acum dedicându-se familiei și firmei sale.
De ce a plecat Janos Bokor de la Sepsi
„Când eram la Sepsi, nu prea m-am ocupat de familie. În 2016 am promovat în Liga 2. Mi s-a născut băiatul în acel an, dar nu prea l-am văzut. Dimineața plecam, eram implicat la Sepsi, mă întorceam seara și nu petreceam timp cu el. Eram și femeie de serviciu atunci la Sepsi, nu erau banii care sunt acum. Eram și manager, eram și director sportiv, mai făceam și pe șoferul, aduceam jucătorii de la gară, de la aeroport. În perioada 2016-2019 a fost foarte greu, firma am neglijat-o, la fel și familia. Toate, în favoarea fotbalului! Am ieșit din fotbal și m-am uitat înapoi, am realizat că familia e mereu lângă mine. În fotbal, azi ești, mâine nu mai ești!”, a declarat Bokor pentru Sport.ro.
Bokor, care deține o firmă de transport marfă și persoane – cu circa 140 de angajați, nu este atras de o revenire în fotbal, deși a avut mai multe oferte, și din România, și din Ungaria: „Deocamdată, observ o instabilitate în fotbalul românesc și, chiar dacă vrei să lucrezi profesionist, nu prea văd rostul, să te zbați singur! Se promit multe și…”.
Ce a spus despre Laszlo Dioszegi
Janos Bokor a precizat că a încheiat colaborarea cu Laszlo Dioszegi din cauză că au avut unele diferențe de opinii: „Au fost discuții cu Dioszegi, la acea vreme îmi era mai mult decât un prieten, dar nu am avut aceeași viziune pe mai departe. Am decis să încheiem drumul. Nu putem avea aceeași viziune, el este un om de afaceri de succes în ceea ce face, iar eu – venind din fotbal – aveam altă viziune. Am fost anterior pe la anumite cluburi de unde am învățat, lucruri pe care le-am folosit la Sepsi. Au dat roade, asta a fost… Am făcut și greșeli, nu pot spune că nu am făcut greșeli, dar am avut grijă să fie mici, să nu coste clubul”.
Întregul interviu cu Janos Bokor – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.