Sport

CUPA MONDIALĂ 2018. Franța și-a luat biletul pentru optimi

 

Franța și-a asigurat prezența în optimile Cupei Mondiale după doar două meciuri jucate în grupa C a turneului final din Rusia.

După 2-1 cu Australia, „cocoșii” au învins Peru, 1-0, și au 6 puncte, care le oferă garanția că vor încheia pe unul dintre primele două locuri în serie.

Deși are în componență fotbaliști care valorează sute de milioane de euro, Franța este o echipă „ruginită”, fără idei, fără orizont, jocul trupei lui Didier Deschamps fiind unul mai mult decât modest. Norocul a fost însă de partea francezilor atât în confruntarea cu Australia, cât și în meciul cu Peru. Dacă pe „canguri” i-au învins cu un autogol, acum „cocoșii” s-au impus cu un gol marcat de Mbappe la o fază în care portarul Gallese a fost aproape să îl blocheze pe Giroud. Mingea a trecut însă și a ajuns la Mbappe care a trimis din 2 metri în poarta goală. În rest, Griezmann nu a existat, Giroud s-a zbătut degeaba, iar Mbappe nu a mai avut vreo realizare. De partea cealaltă, sud-americanii și-au arătat limitele și, chiar dacă au avut posesia, au abuzat de șuturi din afara careului, care nu i-au dat emoții lui Lloris. A fost doar încercarea lui Aquino Sanchez, care a trimis mingea în bară.

Dacă Franța este sigură de calificarea în optimi, după acest rezultat Peru este eliminată din competiție. Pentru al doilea loc calificant din această grupă se vor lupta de la distanță, în ultima etapă, Danemarca (4 p) și Australia (1 p). Danezii vor întâlni Franța, în timp ce „cangurii” se vor duela cu Peru.

FOTO: fifa.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare