Corona, victorie la scor cu „U” Cluj

Corona Brașov a dispus ieri, cu 40-26 (19-12), de Universitatea Alexandrion Cluj într-o partidă din penultima etapă a sezonului regulat al Ligii Naționale de handbal feminin, care a avut loc la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”. Golurile formației de la poalele Tâmpei au fost marcate de: Zamfir – 10, Bondar, Tudor și Neagu – câte 4, Apetrei, Chiper, Dincă și Cârstea – câte 3, Brădeanu și Briscan – câte 2, Hotea și Pricopi – câte 1. „Lăsând la o parte scorul, am avut destule greșeli în acest meci. Totuși, a fost o victorie concludentă și prea multe nu sunt de spus. Trebuie să lucrăm pentru ca pe viitor să nu mai repetăm erorile pe care încă le facem. Am început deja pregătirea pentru play-off. Cel mai probabil vom întâlni Zalăul și trebuie să fim puternici din toate punctele de vedere”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea, care a semnat un nou contract cu formația brașoveană, valabil în următorii doi ani. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



