Sport

Corona Brașov – locul 2 în Cupa Mondială

Corona Brașov – locul 2 în Cupa Mondială

Performanța îi aparține lui Cosmin „Mex” Nedelea. El a cucerit medalia de argint cu echipa României în proba de Team Pursuit U23. Ceilalți „tricolori” care au alcătuit echipa sunt Adrian Fierar și Eduard Nițu, ambii de la CSM Ploiești.

Etapa de Cupă Mondială a avut loc la Seinajoki, în Finlanda.

„E o clasare care s-a lăsat mult așteptată. Sunt foarte bucuros ca am reușit așa un rezultat pe plan mondial pentru România. Este o proba lungă si grea. În ciuda accidentării mele, acest rezultat îmi arată că se poate și mă motivează pentru restul sezonului, pentru că nu vreau să mă opresc aici!”, a declarat „Mex” Nedelea potrivit contului de Facebook al Coronei Brașov.

Bogdan Stănescu, antrenorul lui Cosmin Nedelea, a relatat: „Sunt foarte fericit pentru această reușită. Chiar dacă «Mex» s-a accidentat într-o perioadă foarte importantă a pregătirii specifice și nu a reușit să se pregătească conform planului, în cele din urmă a pus umărul serios la câștigarea acestei medalii frumoase. Asta denotă faptul că munca asiduă, dăruirea și sacrificiul duc la câștigarea celor mai importante medalii. Chiar sunt mândru de el”.

Corona Brașov – locul 2 în Cupa Mondială


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button