CORONA BRAȘOV. CE PRESIUNI de la Primărie!… Allen Coliban NU ȘTIA cine este Mica Brădeanu! „AVENTURILE” fostului director Radu Miclăuș (V)
Radu Miclăuș, fostul director al Coronei Brașov, a continuat cu dezvăluirile de la secția de handbal a grupării sportive susținute din bani publici, în prim-plan aflându-se, evident, antrenorul Alin Bondar și Mircea Cucuian, dar și primarul Allen Coliban și Adriana Miron, administratorul public.
„După discuția avută cu primarul în care mi-am exprimat poziția clară față de cei de la handbal (antrenorul Alin Bondar și șeful secției, Mircea Cucuian – n.r.) și faptul că demisionez în cazul în care ei sunt păstrați, primarul – atât direct cât și prin intermediari – a exercitat presiuni asupra mea pentru a demisiona cât mai repede. O întâlnire mai mult decât jenantă a avut loc cu Adriana Miron (administratorul public – n.r.) în perioada în care primarul a fost în concediu. În acea întâlnire (pe care de asemenea o am în detaliu), ea a încercat să mă facă să demisionez pe loc, la înțelegerea părților. Tonul și limbajul folosite au fost dictatoriale, arogante, lipsite de orice tact. Ca urmare, am refuzat categoric. La revenirea din concediu a primarului, am fost chemat la el. Când am ajuns, Bondar și Cucuian erau deja acolo. După câteva discuții de complezență și întrebări ale primarului, am rămas doar noi doi. Din nou mi-a spus că el continuă cu cei doi și a insistat să știe când îmi dau eu demisia. Orice argumente i-am adus, că face o mare greșeală prin păstrarea celor doi, au fost ignorate, el susținând că respectivii au un proiect pe mai mulți ani. Acest proiect este doar un mit, el neexistind, fapt confirmat și de cei doi într-o ședință la club”, a declarat Radu Miclăuș.
„Primarul a început să sufere de scenarită”
Fostul șef al Coronei a continuat: „Tot la acea întâlnire, primarul era contrariat că de ce am adus-o pe Mica Brădeanu la club, el neștiind cine este, crezând că cineva a făcut presiune asupra mea să o angajez și că am să «i-o las pe cap» patru ani cât are contract. I-am explicat toate realizările ei profesionale, valoarea umană și plusvaloarea care o aduce la club. Din păcate, nu mi-am dat seama în acel moment să-i spun să stea liniștit, că «o va avea pe cap» doar doi ani, el nemaiprinzând un al doilea mandat. De ceva timp, primarul a început să sufere de scenarită, având impresia că toață lumea complotează împotriva lui, că are interese ascunse și alte asemenea. Într-una din discuții a mers până acolo încât m-a acuzat (pot dovedi) că eu împreună cu Narcisa Lecușanu avem interese personale comune și dorim să distrugem handbalul în Brașov. O asemenea fantasmagorie numai de la Dedu (fostul președinte al FRH – n.r.) o putea prelua, în opinia mea. Dar să stea liniștit primarul, că nu toată lumea e ca el, eu sigur nu sunt, să am interese personale de genul cum are el prin menținerea cuplului Bondar/Cucuian la handbal doar ca să-i facă pe plac lui Ciungara sau cine știe ce alte favoruri de plătit (a se vedea aducerea lui Dedu)”.
Numai Patricia Moraru…
„Între cei doi, Bondar este «șeful», Cucuian fiind doar o marionetă a acestuia. Bondar, prin comportamentul arătat, în opinia mea, este și de o aroganță și infatuare extreme, dar are darul logoreei, fiind în stare să filosofeze mult și prost până te aduce la exasperare. Dacă îi poate păcăli pe unii, pe mine nu reușește. Cum spuneam, această echipă termina pe locul trei (în eșalonul secund – n.r.) cu oriceine antrenor. Când zic oricine, mă refer la un nespecialist, dar în opinia lui Bondar jucătoarele au crescut în valoare. Și dacă ar fi așa, nu are nici o relevanță, importantă este echipa, nu individualitatea, iar echipa a eșuat jalnic. Oricum, în toate rapoartele, verbale și scrise, de cine vorbește cel mai mult și fără oprire este Patricia Moraru, de parcă numai ea ar fi existat în echipă și numai ea a contat”, a mai spus Miclăuș.
Contractele, „jaf din banul public”
Directorul care a plecat de la Corona a acuzat de asemenea: „Contractele pe care le-am găsit la secția de handbal sunt, ca fond, unele dintre cele mai proaste în club. Antrenorii, managerul și unele jucătoare nu au trecute obiective în contracte sau, dacă sunt trecute, nu există nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestora. Ce să mai vorbim de terminarea contractului, doar drepturi în caz de îndeplinire a obiectivului. Mai mult, unele jucătoare au în contract majorarea necondiționată a salariului la sfârșitul sezonului, indiferent dacă s-a reușit promovarea sau nu. Consider că astfel de contracte, fără nici o obligație, doar cu drepturi și măriri necondiționate de salarii, sunt un afront adus bunului simț și un jaf din banul public”.
Va urma.
CORONA BRAȘOV. GRAVE NEREGULI semnalate! „AVENTURILE” fostului director Radu Miclăuș (II)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Apropo, ce se va întâmpla cu Alin Bondar în cazul în care ar reuși promovarea și ar fi înlocuit la Corona Brașov cu Carlos Viver?!… Mai ales că, se știe, primarul Allen Coliban și „grupul de la Cluj” i-au… Citeşte mai mult »