Sport

CORONA BRAȘOV a început seria amicalelor… PRIMUL REZULTAT, cu Gloria Buzău

 

Echipa de handbal feminin Corona Brașov a jucat astăzi, la Cheile Grădiștei, un meci amical în compania Gloriei Buzău, formație de primă ligă, calificată în cupele europene. 

Antrenorul Alin Bondar (foto) a declarat, încă de la debutul pe banca tehnică a echipei de la poalele Tâmpei, că își dorește meciuri cu echipe puternice, confruntări care să ajute la creșterea valorică și la sudarea unei echipe puternice.

Scorul întâlnirii de trei reprize a fost favorabil trupei din Buzău: 42-34 (15-14 prima repriză, 13-9 repriza a 2-a, 14-11 repriza a 3-a). 

„Am reușit, astăzi, să introducem în joc trei formule de echipă diferite, în care au evoluat toate handbalistele din lot. Sunt foarte mulțumit de implicarea fizică și mentală de care au dat dovadă fetele noastre și mă bucur că ne-am prezentat exact așa cum suntem: o echipă tânără, ambițioasă și muncitoare!”, a punctat Alin Bondar, antrenorul Coronei, potrivit unui comunicat emis de gruparea Municipalității. 

În acest meci au debutat, pentru Corona Brașov, Diana Diaconu (de la CS Rapid București), Alexandra-Gabriela Dumitrașcu (de la CSM București), Bianca Voica (de la CSM București) și Ana Maria Vacariu (de la CS Rapid București). 

Pentru CSM Corona Brașov au marcat: Flavia Munteanu 2, Valentina Soreanu 4, Jelena Terzic 2, Monica Barabaș 7, Raissa Marin 5, Carla Lăcătuș 1, Ana Vacariu 1, Sidonia Ordog 1, Georgiana Olaru 1, Bianca Voica 5, Cristina Iordachi 3, Medena Păcurariu 1, Gabriela Dumitrașcu 1. 

Următorul meci amical al Coronei este programat mâine, la Cheile Grădiștei, începând cu ora 19.00, în compania formației HC Zalău.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare