Sport

Corona a câştigat la Gheorgheni. Seria se mută în casa „lupilor”. Va fi din nou „nebunie” în tribunele Patinoarului „Olimpic”

Corona a câştigat la Gheorgheni. După ce au fost la 100 de secunde de victorie în primul meci, pe care l-au pierdut până la urmă în prelungiri, „lupii” aveau mare nevoie de un succes în partida a doua a seriei cu ACSH Gheorgheni, din semifinalele Erste Liga.

Confruntarea din Harghita a debutat prost pentru Corona, Orban modificând tabela în minutul 4. Gazdele au fost însă în avantaj doar până în minutul 12, când Koger a stabilit scorul primei pauze. Repriza a doua a fost a „lupilor”. După ce Schaber a ratat un PS, braşovenii au trecut în avantaj. Gliga a câştigat angajamentul, iar Valchar a pus pucul unde se odihnesc păianjenii, fără speranţe pentru Rinne. A urmat un moment important, ratat de ai noştri, care nu au putut marca în 5 contra 3. S-a făcut până la urmă 3-1, după ce Gajdo Balazs a deviat în plasă pucul şutat de Schaber de la linia albastră.

„Lupii” nu au putut gestiona avantajul de două goluri şi au fost egalaţi rapid în statul reprizei a treia. Mai întâi, Garcia a greşit, iar Sarpatki a înscris din pasa lui Trancă. S-a făcut imediat 3-3, după golul lui Csaszar. Până la final, ambele echipe au avut şanse, dar cei doi portari, Polc şi Rinne şi-au demonstrat valoarea. La fel ca ieri s-a intrat în prelungiri şi, tot la fel ca ieri, perioada a fost una foarte scurtă. În secunda 48, Koger a scăpat pe contraatac, i-a pasat perfect lui VanWormer, care l-a învins pe Rinne.

Va fi din nou „nebunie” la Patinoarul „Olimpic”

Corona a câştigat la Gheorgheni. După două partide, scorul la general este 1-1 în seria care se joacă în sistemul cel mai bun din 7 meciuri.

Seria se mută acum la Braşov pentru două partide, joi şi vineri. Va fi, cu siguranţă, din nou „nebunie” la Patinoarul „Olimpic”, unde „lupii” vor avea în spate aproape 2.000 de oameni.

FOTO: captură ersteligatv


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button