Sport

Conor McGregor, ANUNŢ ŞOC!!!

 

Printr-o simplă postare pe contul său de Twitter, în această dimineaţă, Conor McGregor şi-a anunţat retragerea din MMA.

„Am decis astăzi să mă retrag. Le urez succes tuturor foştilor mei colegi în această competiţie”, este mesajul sportivului pe contul său de socializare.

În vârstă de 30 de ani, irlandezul McGregor a disputat 25 de meciuri în MMA, obţinând 21 de victorii.

El a fost campion al UFC la categoria pană în 2015, apoi la cea uşoară în 2016, deţinând, la un moment dat, ambele centuri, o premieră în istoria disciplinei.

Conor McGregor s-a remarcat şi în urma fight-ului cu boxerul american Floyd Mayweather, care a avut loc în 26 august 2017, în urma căruia – deşi a pierdut – a încasat peste 30 de milioane de dolari.

Irlandezul a avut, însă, şi numeroase derapaje.

În aprilie anul trecut, el a atacat un autobuz care transporta luptători MMA, la New York, aruncând cu diverse obiecte în vehicul şi rănind două persoane. A scăpat cu o amendă şi cu muncă în folosul comunităţii după ce a pledat vinovat.

A urmat episodul cu scandalul provocat la finalul confruntării cu Khabib Nurmagomedov (Rusia), din 6 octombrie 2018, care i-a adus o suspendare din partea UFC.

Apoi, pe 11 martie a.c., McGregor a fost inculpat pentru tâlhărie, după ce i-a luat unui fan – care voia un selfie – telefonul mobil şi l-a distrus. A fost eliberat din arest după ce a plătit cauţiunea.

Să nu uităm, însă, că McGregor şi-a mai anunţat o dată retragerea în aprilie 2016 şi…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button