Sport

Ciprian Jurubescu – Dan Ilieş, campionii primei ediţii a Cupei Presei la padel

PADEL, sportul cu cea mai mare creștere în Europa în 2022, un amestec între tenis, squash și badminton a ajuns în județul nostru încă din 2019 când Nicu Rozorea și-a construit primul teren de padel, la el acasă în Zărnești. La final de 2022, la Brașov s-a deschis primul centru PADEL PALACE, aproape de cartierul Coresi iar astfel, orașul nostru a devenit epicentrul acestui nou sport în România printr-o investiție exclusiv privată cu fonduri locale și dintr-un fond de investiții norvegian.

Miercuri, gazdele de la PADEL PALACE au invitat reprezentanții presei locale pentru o primă ediţie a Cupei Presei. Deși a fost competiţia a fost organizată puțin în grabă, participarea a fost una însemnată, aproape toate trusturile de presă din Braşov fiind reprezentate.

Pentru început, 4 dintre cei mai buni jucători locali (Nicu Rozorea, Nicu Nicoară, Robert Coman și Andrei Nica) au jucat un set demonstrativ iar apoi 12 reprezentanți mass-media s-au întrecut timp de peste 2 ore pentru glorie, medalii și trofeele puse în joc de organizatori.

Primii 4 clasaţi la finalul preliminariilor, Ciprian Jurubescu, Adrian Marica (Monitorul Expres), Dan Ilieş (Monitorul Expres) şi Răzvan Ţirea (Radio România Braşov) au acces în finală, victoria revenind cuplului Ciprian Jurubescu – Dan Ilieş.

La competiţie au mai participat: Lucian Pop (Transilvania Expres, MyTEX), Adi Susanu (Radio România Brașov), Iulian Cuibar (Bună Ziua Brașov), Silviu Prescornițoiu, Andrei Moga (Olimpia CSU Brașov), Cristi Frisck (comentator tv), Alin Negre și Bogdan Popescu.

A fost o după amiază reușită din toate punctele de vedere iar la final s-a decis organizarea în toamnă a ediției a 2-a, semn că toată lumea a fost mulţumită.

Padel. Circuitul Profesionist ajunge la Braşov

În acest week-end, PADEL PALACE Brașov organizează a doua etapă din Circuitul Profesionist de padel, unde vor lua startul aproape 120 de sportivi. Vor fi jucători din România, Moldova, Franța, Italia și Tunisia. Programul va fi vineri între 17.00 și 21.00, sâmbătă între 10.00 și 20.00 iar finalele vor avea loc duminică între 10.00 și 15.00. Brașovenii sunt așteptați să descopere acest nou sport care este și foarte plăcut de vizionat în direct, intrarea va fi liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button