Sport

Cine ar coordona activitatea pentru organizarea FOTE 2027 Braşov

Cine ar coordona activitatea pentru organizarea FOTE 2027 Braşov.

După ce, la Frankurt, în cadrul Adunării Generale a Asociației Comitetelor Olimpice Europene, a avut loc semnarea contractului de organizator a competiției olimpice pentru juniori, destinate sporturilor de iarnă, care va avea loc în 2027, la Brașov, s-a trecut la următoarele etape ale organizării FOTE, eveniment declarat de interes național de către Guvernul României.

Cine ar coordona activitatea pentru organizarea FOTE 2027 Braşov

Din informaţiile noastre, cel care va coordona activitatea Comitetului de Organizare pentru FOTE 2027, ca manager, ar fi Bogdan Pelin (foto), lector la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane din cadrul Universităţii Transilvania. În mandatul lui Alexandru Dedu, el a fost director responsabil cu sporturile de iarnă la Corona Braşov. Este fiul regretatului Gheorghe Pelin, cunoscut antrenor de biatlon la loturile naţionale şi fost director la CSS Braşovia.

Pe subiectul FOTE 2027, primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat: „Ne propunem să oferim nu doar o competiție de excepție, ci și o experiență de neuitat pentru toți participanții, voluntarii și vizitatorii noștri. Vom continua să investim în infrastructura sportivă și în facilitățile orașului, asigurându-ne că acestea îndeplinesc cele mai înalte standarde internaționale. De asemenea, ne angajăm să promovăm sustenabilitatea și inovația, integrând tehnologii ecologice și soluții inteligente în organizarea evenimentului”.

FOTE 2027 se va desfășura în luna februarie și va avea întreceri programate în 6 localități: Brașov, Predeal, Poiana Brașov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Râșnov. Sporturile care vor intra în programul competiției sunt: schi alpin, schi fond, biatlon, snowboard, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, short-track, hochei 5×5, hochei 3×3 și schi alpinism.

Cine ar coordona activitatea pentru organizarea FOTE 2027 Braşov

Şi Corona Braşov, clubul susţinut de Municipalitate, se concentrează pe ediţia FOTE de peste doi ani.

În acest sens, directorul Bogdan Oancea a menţionat pentru Radio România Braşov: Vom dedica o echipă care va urmări sportivii, antrenorii și tot acest proiect. Clar că vrem ca sportivii Coronei să reprezinte România la un nivel înalt. Avem 15 sportivi care au șanse să se reprezinte România și încă vreo 20 de hocheiști. La sporturile individuale vorbim de patinaj viteză, patinaj artistic, schi alpin. Principalul meu obiectiv este ca la Jocurile Olimpice de vară și de iarnă, Brașovul să trimită și prin clubul Corona la loturile României cât mai mulți sportivi. Prima ediție spre care ne uităm sunt Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Avem încredere că vom avea reprezentanți acolo”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
50 minute în urmă

[…] pe pagina sa de Facebook liderul sindical de la Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov, filială a CFR Călători, Eugen […]

Back to top button