Cheile Grădiștei – în centrul atenției iubitorilor de ciclism / Competiție de marcă organizată deosebit
Ediția 2024 a Campionatelor Europene de mountain bike, la care au participat 331 de cicliști din 31 de țări, s-a încheiat duminică seara la Cheile Grădiștei, județul Brașov, cu succesul lui Simone Avondetto (Italia) în proba Elite Cross-Country Olympic, care a reușit să ia titlul de campion european de la românul Vlad Dascălu, clasat pe locul 14 la el acasă.
Cheile Grădiștei – în centrul atenției iubitorilor de ciclism
Evenimentul, organizat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, al Comitetul Olimpic și Sportiv Român, al Auchan România și al Domeniului Cheile Grădiștei și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov, s-a desfășurat în cadrul Complexului Cheile Grădiștei, iar la finalul curselor, Elveția a câștigat în total 11 medalii (3 de aur, 5 de argint și 3 de bronz).
În cursa Elite Masculin, evenimentul principal al campionatelor, a avut loc, imediat după start, un atac solo al danezului Simon Andreassen, dar acesta a avut o pană chiar în momentul în care Avondetto (foto, mai jos) începea să câștige teren. Italianul a zburat apoi singur spre final, pe care l-a trecut cu 50 de secunde în fața lui Andreassen, care a revenit bine după pană, și cu 1 minut și 07 secunde în fața germanului Julian Schelb, care a completat podiumul. Din România au participat: Vlad Dascălu (locul 14), Ede Molnar (locul 38) și Roberto Burța (locul 39).
Cheile Grădiștei – în centrul atenției iubitorilor de ciclism
La finalul unei curse complicate de condițiile meteo, Puck Pieterse (Țările de Jos – foto, mai jos) a confirmat titlul câștigat anul trecut. Puternica ciclistă olandeză a preluat conducerea încă de la început, alături de campioana mondială an titre a Franței, Pauline Ferrand-Prevot, care s-a retras apoi după mai multe accidente. Pieterse a trecut linia de sosire cu 1 minut și 12 secunde înaintea Monei Mitterwallner (Austria) și cu 2 minute și 15 secunde înaintea Ninei Benz (Germania). Din România a participat Suzanne Hilbert (locul 36).
Următoarea ediție a Campionatelor Europene de mountain bike va avea loc la Melgaço (Portugalia) în perioada 9-13 iulie 2025.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.