Sport

Centru sportiv de un milion de euro, la Miercurea Ciuc

Centru sportiv de un milion de euro

RideMore este destinat pregătirii sportivilor din cadrul Federației Române de Schi-Biatlon, dar și a altor sporturi, precum skateboard sau cățărări. Centrul, unic în România, a fost inaugurat la Miercurea Ciuc, zilele trecute.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, ai Guvernului Ungariei, care a susținut parțial investiția, și Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon.

Centru sportiv de un milion de euro

70% din suma de un milion de euro a fost asigurată de Agenţia Naţională de Turism a Ungariei, iar 30% de Asociaţia RideMore.

Centrul RideMore se întinde pe o suprafață de 1.600 de metri pătrați. Include trambuline, panou de cățărare, săli de yoga și crossfit, precum și spații pentru cazare.

Cel care a inițiat ideea realizării unui astfel de centru în România este Kinda Geza. Fost snowboarder, el e actualul antrenor al lotului național de snowboard. De asemenea, el este președintele Clubului RideMore din Miercurea Ciuc.

Kinda Geza a tăiat panglicile de inaugurare, în culorile drapelului Ungariei şi ale României, în timpul unui trick făcut pe o bicicletă BMX.

Centru sportiv de un milion de euro | MyTex.ro

Conform susținătorilor proiectului, o astfel de investiție va aduce multiple beneficii atât orașului Miercurea Ciuc, cât și sportului în general. Va genera o creștere a numărului de turiști și va atrage mai mulți copii și tineri spre sport.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button