Sport

Cel mai modern centru de padel din sud-estul Europei se va deschide în incinta platformei industriale Roman – Brașov

Cel mai modern centru de padel din sud-estul Europei.

Padel, sportul cu cea mai mare creștere în lume în ultimii ani, un amestec între tenis, squash, tenis de masă și badminton, a intrat în forță în Brașov la finalul lui 2022 când s-a deschis Padel Palace Coresi, cel mai modern centru indoor de padel din Romania de până acum. 

La mai puțin de un an distanță apare Padel Palace Roman, al 2-lea centru indoor dezvoltat de fondul de investiții norvegian Panda Investing AS, care este situat în incinta platformei industriale Roman și va fi cel mai mare și cel mai modern centru de padel din S-E Europei.

Cel mai modern centru de padel din sud-estul Europei

„Conceptul Padel Palace reprezintă un vis de-al meu ca Brașovul să ofere iubitorilor de sport și nu numai un loc plăcut, familiar, unde să poată face sport în condiții bune și în același timp copiii sau familia să aibă parte de alte falicități precum: zonă de recuperare, zonă de gym, bistro-cafe, zonă de lounge,etc. De asemenea, să existe locuri de parcare cât mai aproape”, a declarat Ciprian Jurubescu – Manager Padel Palace România.

Cel mai modern centru de padel | MyTex.ro
Cel mai modern centru de padel din sud-estul Europei se va deschide în incinta platformei industriale Roman - Brașov 10

Deschiderea Padel Palace Roman coincide cu etapa a VI-a din Circuitul Profesionist de padel, primul turneu național al noii discipline sportive.

Începând de vineri 22.09.2023 orele 17.00 și până duminică 24.09.2023 orele 18.00, toți cei interesați să vadă în direct meciuri oficiale de padel sunt asteptați la una dintre cele 2 locatii – Padel Palace Roman, situat pe strada Poienelor în incinta Parcului Industrial Roman, și Padel Palace Coresi, situat pe strada Narciselor în incinta Modulis – să vadă la lucru cei mai buni padelisti români și nu numai.

Organizatorii au fost luați prin surprindere de afluența de jucatori străini înscriși. Până în acest moment, sunt înscriși 174 jucători din 12 țări, transformând inaugurarea Padel Palace Roman în cel mai mare eveniment de padel din SE Europei.

Brașovenii vor putea vedea la start unele dintre cele mai bune echipe din Spania, Norvegia, Finlanda, Ungaria, Bulgaria, Moldova, etc.

Cel mai modern centru de padel din sud-estul Europei

„Sunt foarte bucuros că Brașovul va avea parte de cele mai moderne centre de padel din zonă și vreau să le mulțumesc celor care au facut posibilă această investiție. Padel Palace Roman se diferențiază de Padel Palace Coresi îndeosebi prin înalțimea halei care atinge 16 metri, dar și prin toate facilitățile oferite, atât pentru jucătorii profesioniști, cât și pentru cei amatori. Vom avea echipe foarte bune la Divizia 1 masculin și așteptăm brașovenii să susțină perechea Nicu Rozorea/Robert Coman deoarece suntem pregătiți să le oferim momente de bucurie”, a declarat Nicolae Rozorea – Director Tenic Padel Palace.

Programul competiției va fi afișat pe pagina de Facebook Padel Palace Romania, iar intrarea va fi liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] exact un an, în Brașov există deja o comunitate de peste 250 de jucători de toate vârstele, inclusiv o academie de […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare