Sport

Când faci din rahat bici și mai și pocnește

 

România are doi campioni olimpici la bob (chiar dacă la JOT 2020), dar n-are nici o pistă de profil. De aia de la Sinaia, construită în dictatura lui nea Nicu, au rămas doar niște fiare ruginite, iar când bate vântul tare mai pică un șurub, răscolind rezultatul fenomenal obținut de duo-ul Ion Panțuru – Dumitru Focșeneanu la J.O. din 1968.

Sportivii noștri sunt nevoiți să se pregătească în străinătate, iar când se află în în țară (în puține perioade, totuși) trebuie să improvizeze. România se laudă și cu o medaliată olimpică (bronz) la patinaj viteză, e vorba de brașoveanca Ramona Ionel, și aceasta desăvârșindu-și antrenamentele peste hotare, din cauza lipsei infrastructurii specifice.

În condițiile date, și sportivii, și antrenorii, care oricum sunt plătiți prost – mulți hotărând de-a lungul vremii să părăsească acest sistem, pot fi considerați niște eroi.

Și când ne gândim că un „mare specialist” susținea că pentru Jocurile Olimpice de tineret pe care trebuia să le organizeze Brașovul, nici nu mai contează anul, concursurile de bob și sanie se pot desfășura pe serpentinele Tâmpei, „peticite” pe ici pe colo cu investiții minime.

În acest context, ne aducem aminte că săritorul în apă Constantin Popovici, acum una dintre vedetele circuitului Red Bull Cliff Diving – după ce făcuse spectacole și pe vase de croazieră pentru a-și câștiga existența, și-a început activitatea de performanță în România pe… saltele, rememorând cu amărăciune: „Eram nevoiți să ne antrenăm pe saltele, în lipsa bazinelor. Puneam saltelele una peste alta și săream pe ele”.

CITEȘTE ȘI: România, o nouă CAMPIOANĂ OLIMPICĂ!

România, ÎNCĂ UN CAMPION OLIMPIC!!!

VESTE URIAȘĂ pentru BRAȘOV ȘI CORONA! Vine de la Jocurile Olimpice de tineret – Lausanne 2020! UPDATE. Declarația antrenorului Ramonei Ionel, Bogdan Stănescu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button