Sport

C.M. HOCHEI. „Tricolorii” au fost aproape de o victorie mare

 

După evoluția bună din partida cu Estonia, pierdută în ultimul minut, România a reușit un nou meci de calitate la Campionatul Mondial de hochei pe Gheață, divizia I, grupa B, care are loc în Lituania.

„Tricolorii” s-au duelat, în penultima lor partidă la acest turneu, cu Japonia, formație care acum doi ani evolua în cel de-al doilea eșalon al hocheiului mondial.

Tânăra formație a României a crescut de la meci la meci în această competiție, însă cu o asemenea federație este greu să progresezi. Echipa noastră nu a avut parte măcar de un meci amical înainte de Campionatul Mondial, inadmisibil dacă speri să eviți retrogradarea în lumea a patra a hocheiului. Apoi, aceeași conducere a federației a dus în Lituania patru sportivi, ucrainenii naturalizați anul trecut, care până la urmă nu au avut drept de joc.

Lăsând la o parte aceste probleme greu de gestionat pentru FRHG, „tricolorii” s-au ridicat la nivelul Japoniei și au fost la 7 minute de o victorie mare. Niponii au început mai bine și au fructificat o superioritate în debutul meciului, Takagi marcând primul gol în minutul 3. Imediat, ai noștri au ratat o dublă superioritate numerică, dar au egalat până la urmă într-un moment în care aveau un om în plus pe gheață. Otto Biro a tras din apropierea liniei albastre, iar Csanad Fodor a pus crosa și l-a învins pe Narisawa. Finalul primei reprize a adus o nouă șansă uriașă pentru români, o dublă superioritate de două minute. Din păcate, „tricolorii” nu au găsit nici de această dată drumul spre gol, momentele de PP fiind un aspect negativ în jocul lor. Repriza a doua a început perfect, Daniel Trancă a găsit o pasă excelentă, iar Tamas Reszegh a făcut 2-1, rezultat cu care s-a intrat pentru a doua oară la cabine. Repriza a treia a fost dominată autoritar de niponi, însă Patrik Polc a avut câteva intervenții excelente. Din păcate, cu 7 minute înainte de terminarea timpului regulamentar, Nakajima l-a pus pe Echigo față în față cu poarta goală, situație din care japonezul nu putea rata. S-a intrat în prelungiri, unde s-a jucat 3 contra 3. Norocul a fost de partea japonezilor, care au marcat golul decisiv și s-au impus cu 3-2. Polc a respins pucul șutat de Sato, însă acesta a ajuns în crosa lui Nakajima, care a trimis în plasă.

Cu 1 punct, România rămâne ultima în clasament, dar mai are șanse, mici este drept, de a se salva. Dacă Estonia va învinge Croația, atunci partida de mâine, România – Croația, va fi una încinsă, cu un succes în timp regulamentar ai noștri urmând să se salveze. Și Ucraina, care are tot 3 puncte, este în această „horă”. Astăzi, ucrainenii întâlnesc Lituania, cea mai bună echipă de la acest turneu, iar mâine se duelează cu Japonia. Astfel, „tricolorii” pot depăși și Ucraina. Pentru asta, trebuie să învingă Croația, iar mai apoi să spere că Lituania și Japonia își vor câștiga meciurile cu Ucraina.

FOTO: wmib2018.iihf.hockey


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare