Sport

C.E. HANDBAL FEMININ. „Tricolorele”, gata pentru competiția din Franța. „Suntem pregătite sută la sută”

 

Naționala de handbal feminin va pleca mâine spre Franța, locul unde va avea loc Campionatul European.

Prima reprezentativă va zbura spre Paris, de unde va decola spre Brest, orașul în care se vor juca meciurile grupei D.

Astăzi, „tricolorele” au susținut o conferință de presă în studioul 1 al Televiziunii Române.

„Suntem pregătite sută la sută. Ne-am antrenat bine, atmosfera este una foarte bună. Formăm un colectiv unit. Toată lumea dorește să facem un pas înainte față de ultimul Campionat European. Dacă acum doi ani am luat locul 5, acum înseamnă că intrăm în semifinale. Ar fi ceva senzațional. Personal însă, mă gândesc doar la primul meci cu Cehia. De acolo trebuie să pornim și să construim. Față de acum un an cred că am câștigat experiență. Am fost aproape aceleași fete în pregătire, ne cunoaștem foarte bine acum. Cred că omogenitatea echipei a crescut și acesta ar putea fi un plus. Am amintiri plăcute din Franța, acolo a fost primul meu turneu final în 2007, și de asta sunt nerăbdătoare să ajung acolo”, a declarat conform gsp.ro, Cristina Neagu, care a vorbit și despre faptul că partida cu Cehia va avea loc pe 1 Decembrie, de Ziua Națională: „Cu siguranță, vom fi motivate să oferim victoria unei țări întregi. M-aș bucura să debutăm cu dreptul și să pornim cu moralul ridicat”.

„Știu de ce sunt aici, pe banca României. Îmi plac victoriile și pentru asta ne-a pregătit, să fim puternici! Sunt foarte mulțumit de felul cum s-au antrenat fetele, văd la ele ambiție, dăruire, concentrare. Cu siguranță vom aborda competiția cu multă determinare. E un moment bun pentru România. Suntem o echipă completă, suntem bine pregătite și gata de a începe competiția. Aveți încredere în noi, mergem să facem totul cât mai bine.”, a menționat selecționerul Ambros Martin.

„Obiectivul principal, îl cunoaște toată lumea, calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Până acolo însă avem aceste obiective intermediare. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi de preferat ca la Campionatul Mondial din 2019 să ne clasăm pe unul dintre primele şase locuri, să putem organiza turneu de calificare pe teren propriu. Ca să ne putem califica la Campionatul Mondial mai ușor, trebuie să avem o clasare cât mai bună la Europene. Vreau naționala României cât mai sus, pe podium dacă se poate. Îmi doresc ca această echipă minunantă, care îi ține pe români cu sufletul la gură an de an, să facă lucruri de care jucătoarele să fie mândre. Dacă ele vor fi bucuroase și noi, cei care le privim, vom fi bucuroși. Este un obiectiv foarte greu de realizat, având în vedere că la Campionatul European nu întâlneşti niciodată un adversar uşor, în sensul de a te folosi de o zi cu un adversar mai slab pentru a te odihni pentru un alt meci. Mai mult decât atât, la Campionatul European este un grup de 8-10 echipe care sunt cam la acelaşi nivel. Atunci, doar forma de zi poate să decidă câştigătorul. Însă este un obiectiv care a fost stabilit împreună cu antrenorii, cu toată lumea. Am luat logic toate lucrurile, ne-am gândit la starea, la forma la care se află echipa, la grupa pe care o avem, la echipele pe care urmează să le întâlnim după şi aşa am ajuns la acest obiectiv. Eu sper din tot sufletul să nu fie o presiune pe fete, ba mai mult decât atât, cred că ele îşi doresc în mod neoficial ca obiectivul acesta să fie depăşit, să se calseze mai sus decât un loc 6, sunt convinsă de lucrul acesta”, a declarat Cristina Vărzaru, secretarul general al FRH, conducătorul delegației României la Euro 2018.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare