Sport

Braşovul va avea cea mai mare sală polivalentă din ţară. „Peste Cluj”. Un nou stadion, nici măcar în plan

Braşovul va avea cea mai mare sală polivalentă din ţară, cu arpoape 11.000 de locuri. Aceasta ar trebui să fie inaugurată după jumătatea anului 2025.

„Noi sperăm ca la jumătatea anului viitor, când avem Tulcea, Suceava cu 5.000 locuri, Constanța cu 5.000. Apoi, Brașov cu aproape 11.000 locuri, acolo va fi cea mai mare, chiar și decât cea din Cluj. Mai e Slobozia cu o sală mai mică, 2.500 locuri, foarte cochetă, proiect foarte frumos, încă cinci sau șase săli polivalente. Va fi un plus, o să avem 10 săli polivalente”, a declarat Adrian Cefalan, directorul implementare investiții CNI, pentru prosport.ro despre finalizarea următoarelor săli polivalente din România.

În schimb, Braşovul nu se află printre oraşele care vor avea un stadion nou.

Adrian Cefalan a vorbit şi despre noile stadioane care vor fi construite în România: „La Constanța a fost finalizată procedura, dar suntem într-o contestație care mai devreme sau mai târziu va fi finalizată. Să vedem legiuitorul ce o să spună. Au fost două societăți care au depus ofertă și, cea care a pierdut, a contestat procedura. E normal, până la urmă orice agent economic, constructor care se simte nedreptățit, poate să conteste la Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor și, ulterior, poate să meargă la Curtea de Apel București. Noi, acum, suntem la CSNSC, așteptăm, dânșii au 20 de zile să se pronunțe. Și la Piteşti este o contestație la Primărie. Acolo avem vreo patru sau cinci oferte depuse, zilele trecute s-a încheiat perioada de licitație, la Hunedoara avem această contestație pe fișa de date, după ce se soluționeză o să dăm, din nou, drumul la licitație. Acestea ar fi mai avansate, Constanța, Hunedoara și Pitești. Avem studiile de fezabilitate care sunt aproape finalizate pe Timișoara și pe Dinamo, sunt asemănătoare situațiile, s-au luat ultimele avize, la Dinamo sperăm, săptămâna viitoare, să luăm avizul de la Inspectoratul de Situații de Urgență și de la Autoritatea Aeronautică pentru acel heliport, iar din momentul acela putem să dăm drumul la circuitul de avizare”.

Deci, nici vorbă despre un stadion nou la Braşov.

FOTO: Captura YouTube Primăria Municipiului Brasov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare