Sport

Brașoveanul Daniel Isăilă, ca și NUMIT!!!

 

După egalul reușit aseară de Astra Giurgiu în Liga 1, 1-1 cu Concordia Chiajna, zilele antrenorului Marius Șumudică la campioana României sunt numărate. În 12 etape disputate, formația giurgiuveană a acumulat doar 12 puncte.

Pe lângă rezultatele nefavorabile obținute în ultima perioadă, „Șumi” a intrat în contre și cu șefii clubului.

Dani Coman, președintele Astrei, a declarat: „Să nu mai ascundem rezultatele slabe în spatele unor declarații. Vânzarea lui Alibec la Steaua a fost hotărâtă împreună cu staff-ul tehnic”, Marius Șumudică subliniind ironic: „La Astra este numai lapte și miere… Eu nu vreau să-l atac pe Dani Coman, am spus ce am avut de spus. Cuțitul este la conducători, nu la mine. Eu vin la antrenamente, nu beau, nu fumez, nu vin cu femei în cantonament. Dacă vor să încheiem conturile, sunt dispus să ne punem la masa tratativelor. Astra e un club foarte serios. Ni s-a promis că ni se vor da bani. Suntem o echipă care nu putem ieși din criză. Trebuie să găsim antidotul. O să mă sfătuiesc și eu cu toată lumea, ca să vedem care este acest antidot. Nu m-am zbătut pe margine, atâta pot eu. Am căutat să revenim, dar atât putem”.

Așa cum a informat Digi Sport, cât de curând Daniel Isăilă (foto) va fi instalat la Astra Giurgiu în locul lui Marius Șumudică, el având obiectivul de a califica formația în play-off. Antrenorul brașovean a mai avut o experiență la Astra Giurgiu înainte de a deveni unul dintre secunzii lui Anghel Iordăenscu la echipa națională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare